George închide apelul cu taică-su, are în minte imaginea maică-sii la ATI, când a crezut că o pierde, gata, el cui rămâne, că n-a fost niciodată prea legat de taică-su, iar de atunci, când vede medici, are impresia că este în același film horror în care i se scoate inima pe viu și că, indiferent cât ar țipa, nu îl aude nimeni, iar el chiar nu este un mămos, cei care îl cunosc îi gâdilă orgoliul când îi spun că este un tip cu sânge rece, că nu acționează aproape niciodată impulsiv, ca atunci când, plecat în excursie doar cu Dumi, prietenul Ionelei, și cu încă vreo doi colegi de la Poli, mai puțin experimentați, i-a prins o ploaie torențială când să coboare de pe marele grohotiș, aproape i-a făcut una cu pământul, dar au reușit cumva să ajungă la cabană, încurajându-i pe ceilalți să nu abandoneze, iar dacă ar fi rămas vreunul în urmă, ar fi fost în stare să îl ducă în cârcă, sau ca atunci când era la volan și tiristul ăla din Giurgiu era cât pe-aci să intre în el, dar a fost stăpân pe situație, a avut reflexe bune, a pus frână, n-a înghețat ca iepurele în fața farurilor, de s-a oprit numai în gardul Poliției locale din Bragadiru, ori când a luat o mamă de bătaie că i-a oferit unei gagici o Cuba Libre, dar s-a dovedit că ea nu era chiar singură, malacul mai adusese alți trei mardeiași, așa că i-au pândit pe amândoi să iasă din club, lui i-au rupt clavicula și i-au fisurat timpanul, iar pe ea au băgat-o într-o mașină și n-a mai văzut-o nici până în ziua de azi, deși s-a dus chiar atunci la medico-legală, să raporteze, a făcut și plângere la Poliție, tot degeaba, a lipsit și de la facultate vreo două săptămâni, să-i treacă vânătăile, și acum mai simte o durere surdă în urechea stângă, în momentele alea nici nu mai știa pe ce lume trăiește, își tot zicea că n-a meritat-o, gagica nici nu era așa frumoasă, dar iată că i-a rămas gândul tot la clubul ăla, a sunat-o și pe Ionela, o să meargă precis și Dumi, poate îi revede și pe Tonți, și pe Stroe, ăștia merg mai degrabă cu prietenii lor motocicliști în alte locuri, lor le place mereu să meargă în grupuri, iar mama lui precis e îngrozită de consultul de mâine, de la ea a moștenit panica asta care nu trece nici cu un cui de calitate, nici cu un futai bun, nici cu două beri băute pe nerăsuflate, îl locuiește de când se știe, e acolo de la pregătitoare, când domnișoara educatoare i-a pus pe băieți să se lege la șireturi, numai lui îi tremurau mâinile, nu a reușit sub nicio formă să facă afurisita aia de fundă, nici acum nu îi iese, de asta urăște panglicile la cadouri, ziua lui cade mereu în vacanță, în câteva săptămâni face douăj de ani, imediat după Sfântă Mărie, zodia nehotărâtă între Leu și Fecioară, i-a spus cineva odată, că el nu le are cu astea, nici nu știe când începe una și când se termină cealaltă, o fată frumoasă i-a zis cândva că are ambiția Leilor și frumusețea letală a Fecioarelor, dar și răutatea lor precisă, a completat fata după câteva întâlniri, până să se despartă, panica aia a fost acolo și la testul din ecuațiile simple, dar când le-a înțeles cu adevărat, nimic din analiza matematică nu i-a mai stat în cale, a fost acolo și când a murit tataie, dar atunci avea deja aproape șaișpe ani și credea că bunică-su o să trăiască veșnic sau, în fine, cât mai mult, să aibă cui să-i povestească ce e cu fetele, iar când, în clasa a doișpea, a cunoscut-o pe Angela, care venise dintr-un alt oraș, Bacău sau Brăila, nu mai știe acum care, își mai amintește că începea cu B și numele ei de familie, Barbu sau Berindei, iar când a văzut-o a simțit că i se oprește inima, iar panica aia l-a pironit și, deși nu-și putea lua ochii de la picioarele ei până la cer, tot n-a avut curaj să o sărute la petrecerea de absolvire, ea l-a tras într-un W.C., i-a desfăcut cureaua, pe care și-a legat-o în jurul propriului gât și i-a zis strânge-o, iar el avea în cap numai rochia aia mătăsoasă pe care o purta Angela, parcă era un fluture Morpho electra, se gândea la cordonul ăla bleu, care îi atârna în W.C., iar mai târziu, când i-a căzut în mână o cărticică a unui ceh, de la o altă iubită de-ale lui, mai mare decât el cu vreo patru ani, și a citit despre Mančinka, Mančinka căcăcioasa, care își înmuiase panglicile și fundele în latrină, din întunericul grădinii în sala aceea luminoasă de bal, în timpul dansului, stropise cu fundele ei toți dansatorii, și-a reamintit de Angela și de singura noapte în care nu prea au vorbit, el se uita la vârful urechilor ei aproape transparente, apoi ea a dat la Medicină la Timișoara, el a venit în București și nu s-au mai întâlnit niciodată, n-a avut curiozitatea să o caute nici pe Facebook, nici pe Twitter, unde are conturi pe care nu prea le folosește, le ține așa, să fie, în fine, după Angela, au fost destule fete, vor mai fi, își termină gândul George, e aproape zece noaptea, are vreo cinci apeluri ratate și zece mesaje pe Whatsapp, dar ce poate face cu frica asta, e prezentă cu el în permanență, își scoate din dulap un tricou negru, e cam mototolit, merge, bine că e curat, își zice, dar, pentru siguranță, îl mai miroase o dată, da, e bun, se dă cu deodorant la subraț, nu mai știe unde a aruncat Sauvage-ul dăruit de Ionela și de Dumi anul trecut, de ziua lui, așa că își trage o pereche de blugi pe el, se încalță, pune geaca de piele, ia cardul, scoate cheile din broască și iese, telefonul îi vibrează în buzunar, dar îl lasă să sune, se uită scurt, e tot taică-su.

 

Irina-Roxana Georgescu

Irina-Roxana Georgescu (n. 29 august 1986) scrie poezie, cronică de film și studii literare. Este doctor în filologie (din 2016) al Universității din București. Volumul său de debut, Noțiuni elementare (2018), a fost tradus în Canada (2020) și în Spania (2024), a obținut premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, fiind nominalizat la Gala Premiilor Observator cultural, la Gala Premiilor „Sofia Nădejde” și la Gala Premiilor „Tânărul scriitor al anului”. Alte volume de poezie: Intervalle ouvert (L’Harmattan, Paris, 2017; tradus în limba spaniolă de către poetul José Marrero y Castro, Puentepalo, ediție bilingvă franceză – spaniolă, Las Palmas, 2021), Une contre-histoire (L’Harmattan, Paris, 2022), Cartea lui Lucas. Asta e lumea în care copiii noștri vor trăi (Editura Charmides, Bistrița, 2024).

Amintiri din buricul pământului

Merge repede și gâfâie, pe drumul de munte, se împiedică în gropi și inspiră cu putere aerul rece și tăios. Nu vede decât înainte. Nici nu mai are de ales. Ce-ar putea ea să facă acum, când e deja trecut de două sau trei noaptea, îi e mai teamă că or să o mănânce...

Nodul din gât e bunicul și broasca lui

La 6:30, în iulie, soarele insista să toarne lumină în cameră pe la marginile cearceafului atârnat în fereastră. În somn, un firicel de salivă i s-a prelins pe obraz și s-a scurs pe pernă. Ca un abur se ridica sforăitul ritmic al tatălui, iar mama dormea la dreapta...

Trovanții

Nu se putea merge pe drumu’ ăla care ducea la Trovanți cu mai mult de zece kilometri pe oră. Era o zi de octombrie. Toamna făcea din frunze ce voia. La oraș nu-ți dai seama cât de mișto e anotimpul ăsta; rar vezi mai mulți copaci decât oameni, mai mult pământ decât...

Ești fraier

În fiecare vacanță de vară merg la tata trei săptămâni. Mă simt bine...

Întâlnirea de douăzeci de ani

Tot ce își dorea de la acea zi de mai era să scape cu bine. Să nu...

Dansez pe nevăzute

Se aude cum se freacă bastonul de asfaltul încins, mișcându-se rapid...