În mod ciudat, îl chema Silva. Pădure, spunea tac-su. În latină. Prostesc, zicea el.

Băieții, cei de pe la școală, i-au mai zis Silver. Argint, spuneau ei. Nume de cod, ca-ntre golani. Doar că el nu era nici golan, nici argintiu. Lui îi plăcea mai mult aurul soarelui, pentru că îl văzuse des în ochii cerbilor aduși de tac-su de la vânătoare.

Când era mai mic, obișnuia să-și îmbrace în grabă capotul dungat, albastru cu negru, și să iasă-n tălpile goale pe mocheta aspră din fața ușii. Îl înțepa. Aerul de munte îl pișca de picioarele goale, intra pe sub capot. Mergea tiptil prin iarba udă de ploaie, până-n fața magaziei de lemne, unde taică-su târa cerbii și-i lăsa să zacă în bălți de sânge până se întorcea să-i tranșeze. Dar, până acolo, paharul de țuică.

Silva lua un bețigaș cu care ridica pleoapele cerbilor și li se uita în ochi. Între timp crescuse, iar inspecția asta pe sub pleoape, pe care frac-su mai mic o găsea scârboasă, devenise pentru el dovada vie a copilăriei.

Coarnele de cerb erau expuse peste tot prin casă. Puștile, la fel. Dar, dacă n-ar fi fost auriul, Silva n-ar fi avut nicio contribuție la toate astea; cel puțin nu în capul lui.

Tac-su îmbătrânise. Se plângea mai mult de șale și de mocheta aspră, că-l înțepa la tălpi, îl dureau. Mergea mai rar la vânătoare și cerbii erau mai puțini. Iar Silva nu le mai dezgolea ochii cu bețigașul, să nu-l mai pârască frac-su.

În acea seară de Brumar, cu cer limpede și aer rece, cu foșnet blând la lizieră și păsări mute, Silva și-a văzut tatăl pe scaun, sub felinar, ținând țuica în mâinile mânjite de sânge, așa cum nu le avea niciodată când se întorcea. A mai văzut și cerbul mort, aproape de casa lor, nu lângă magazie.

A luat-o prin spatele casei. Era cu mâinile în capot, tot unul albastru, dar fără dungi, că nu mai găsise. A dat ocol în tăcere și a ajuns la cerb. N-avea bețișor, doar o dorință: să afle, în sfârșit, ce se ascundea sub pleoapele unuia mort.

S-a întins lângă leș. A privit cerul și stelele din care nu înțelegea nimic. Pentru el erau doar niște puncte albe și lucioase, felinare-n noapte. Cerbul duhnea a sânge și-a moarte. Silva a întins mâna și a desenat o constelație a lui, doar a lui.

— Mi-aș dori să vezi și tu stelele, i-a spus el cerbului.

Mâna i-a căzut, inertă, pe piept.

Din pădure, un muget. Un alt cerb a răspuns.

Curios, din spatele casei, s-a ridicat apoi un cap. Coarnele arcuite au îmbrățișat luna, iar cerbul, cu ochii de argint și urechile ciulite, a răspuns chemării.

 

Ioana Pahonțu
Ioana Pahonțu (pseudonim literar Agape F.H.) vine din Prahova, dintr-un sat din apropierea Ploieștiului. Scrisul nu-i dă pace de prin clasa a cincea, când a terminat prima ei poveste mai lungă, dar scrie chiar de printr-a treia. Debutează în mai 2023 la editura Petale Scrise cu duologia Clepsidra Cormoranului, o aventură istorică imaginativă și documentată deopotrivă. A participat la cursul de scriere creativă cu Florin Iaru și Cezar Amariei și a beneficiat de bursa de scris creativ acordată de Școala de Valori. Se inspiră din trecut sau din subiecte mai puțin abordate, îi place să creeze personaje inedite, atmosferă și mister.

Unu din cinci

Câteodată, nu pot să mă abțin să mă gândesc la statistici. Am citit că unu din cinci suferă de infertilitate. Asta e ceva ce nu poți să-ți scoți din minte așa ușor. Și cancerul este atât de răspândit, încât unu din cinci va fi diagnosticat cu el până la cincizeci de...

Pisica lui Schrödinger

Femeia cu care nu m-am căsătorit mă așteaptă în fața teatrului unde nu am ajuns să lucrez, în orașul în care nu mai locuiesc de douăzeci de ani. - Și Cristina, ce mai face? Cristina se plictisește. Ne plictisim reciproc, asta face nevastă-mea, asta fac și eu, așteptăm...

Răbdarea căutătorului în arhive

Își înfășură fularul mai strâns în jurul gâtului și își îndesă mâinile în buzunarele jachetei. Frigul îi apăsa pieptul, iar a doua zi avea să ningă, simțea asta în oase, îl dureau genunchii. Prevedea o seară sub două pături groase, cu benzi calde antireumatice...

Bocitorul

În sat îl numeau Bocitorul. Singurul om despre care nu se încumeta...

Un dram de cântărit

O luasem pe străduța poleită, pe lângă gardul din fier brodat, mic,...

Empatheia

Buză Spartă se întoarce la birou cu ochii roșii. Merge des în Camera...