N-a mai scos un cuvânt de când a murit nevastă-sa. N-a mai privit în ochi vreo femeie. Se hrănește cu miere sălbatică și rădăcini din pădure. Apare ca o umbră în spatele oamenilor, în spatele caselor. N-apuci să te întorci că se face nevăzut. Dar îi simți prezența peste tot. Îl auzi noaptea horcăind gros, ca un animal rănit. Satul e îngrozit. Femeile își împletesc în păr plante care alungă duhurile. Tinerii îl pândesc să-l ucidă. El este vinovat pentru toate relele întâmplate sau închipuite. Numai noi îl adăpostim în șopron, amintindu-ne că ne-a fost cândva tată.