Andrei e în spatele casei, costumat în Prințul Eric din Mica Sirenă. Stă rezemat de perete, se uită în gol, după care oftează și se caută de țigări prin fiecare buzunar. Nu găsește niciuna și scapă un pizda mă-sii!. Imediat realizează ce a zis și privește speriat stânga-dreapta, pentru a se asigura că nu l-a auzit nimeni. Vede cu colțul ochiului un bărbat care se apropie încet, schițând un zâmbet cald.

— E OK, și eu era cât pe ce să zic una și mai urâtă când am călcat pe o păpușă dintr-aia Barbie. E drept că acum, cu modern parenting, te taxează ăștia pentru orice bășină pe care o zici.

— Mulțumesc, zice râzând. De obicei, sunt mai atent când vine vorba de ce scot pe gură, dar acum nu găseam o țigară, puteam să jur că am pus una în buzunar, a răspuns Andrei în timp ce se căuta în continuare prin buzunare.

— Ia, poftim! Și așa îmi era silă să fumez doar eu la o petrecere de copii. Dacă ne prind, dă vina pe mine că te-am corupt, că alea-alea. Părinții sărbătoritei îmi sunt prieteni din studenție.

— L-am avertizat pe tată că merg să fumez după casă. Mi-e frică de mamă, sunt sigur că stă să îi puște o venă în orice minut.

— Era mai faină înainte să aibă copil, acum parcă a înnebunit, totul e despre copil. Puiu’ mamii trebuie să aibă de toate: și casă gonflabilă, și tort în formă de Mickey Mouse, și picturi pe față. Cine s-ar fi gândit că o să angajeze animatoare? M-am căcat pe mine de râs când ați intrat și tu, și jumătatea de sirenă. Mi-a tot zis nevastă-mea să mă potolesc, dar mi se pare hilar ce fac unii pentru bani.

— Pentru bani?

— Păi, pentru bani o faci, mă gândesc. Doar nu e asta menirea ta ca actor…

— E pentru bani, dar și pentru copii, îmi place să le văd fețele alea fericite.

— Lasă-mă cu căcaturile astea, nu ai reușit în teatru și acum cauți să-ți plătești chiria.

— E doar pentru o perioadă, spune cu voce joasă.

— Asta zic toți.

Dintr-o singură propoziție, bărbatul i-a frânt inima mai mult decât a putut-o face vreodată orice femeie, orice părinte și orice email cu Ne pare rău să te informăm cǎ… Înghite în sec și încearcă să nu pară afectat. Trage mai repede din țigară, dar lungimea ei rămâne neschimbată.

— Auzi, merită? spune bărbatul, cu o față batjocoritoare.

—Ce să merite?

— Actoria asta de doi bani…

— Și eu încerc să aflu.

— Dacă eram în locul tău, îmi luam o slujbă normală, îmi trăgeam o nevastă, făceam un copil și lăsam în spate visul ăsta prostesc. Îmi făceam și eu o viață.

— O viață?

— Una plictisitoare, dar bună. Mergi la serviciu până la 17, apoi iei copilul de la orice căcat de activitate pe care o face – într-o zi, pian, în alta, handbal. Mergeți împreună acasă tăcuți, că știi și tu că nu te suportă. Ajunși acolo, îți fute creierii nevasta, că ai uitat să iei pâine. Mergi să cumperi pâine. Te așteaptă în bucătărie paste, care nu sunt gătite bine, că nu a pus-o mă-sa să gătească la viața ei, lua-o-ar naiba să o ia de scârbă!, dar măcar încearcă. Faci un duș și te bagi în pat, unde ea deja doarme pentru că, vai, Doamne, e greu să ai și serviciu, și să ai grijă de copil.

— Asta e o viață bună?

— Da, puștiule. Asta e o viață bună. Măcar ai o casă, un cineva la care să te întorci. Tu ce ai?

— Multe.

— Multe căcaturi în cap. Trezește-te la realitate!

Țigările erau pe terminate.

— Ai tăi ce părere au?

— Cred că e de ajuns pe ziua de azi cu lecțiile de viață. Sper să vă întâlnesc și la viitoarele mele căcaturi, să vă pregătiți discursul cum să combini o femeie să îţi devină nevastă fără prea multe bătăi de cap, spune sarcastic Andrei, căruia îi venea sa vomite de la anxietate.

— Eu doar voiam să-ți fac un bine.

Ambii își sting țigările și intră în casă.

Să-ți fac un bine a rămas lipit de Andrei. Oare avea dreptate?

După câteva ore, invitații au plecat, iar Andrei era înapoi în spatele casei, cu propriul pachet de țigări în mână. Își aprinde una, în timp ce trage cu ochiul la Mica Sirenă, care negociază onorariul cu părinții. Se gândește că ar fi trebuit să meargă să o ajute, dar știe că nu e bun la asta.

Își termină țigara și intră în casă, iar după multe alte negocieri, cei doi pleacă mulțumiți.

— Îți trimit adresa la care ne vedem mâine. Să ai grijă de tine, spune Mica Sirenă.

— Mersi, și tu!

Se lasă o liniște tăioasă, întreruptă rapid de Andrei:

— Tu crezi că merită?

— Ce să merite?

— Toate astea: Mica Sirenă, petrecerile de copii, banii puțini
.
— Nu am stat niciodată să mă gândesc pe bune, dar aș zice că merită. Îmi place așa de mult să văd fericirea de pe fața copiilor când chiar cred că sunt o prințesă… E de parcă le-am făcut visurile să devină realitate. Plus: și costumele sunt drăguțe.

Se simțea în vocea ei că nu și-ar fi dorit să fie nicăieri altundeva decât acolo. Îi putea vedea sclipirea în ochi. Avea un scop sincer: fericirea copiilor. Oare cei doi chiar aveau în spate același motiv?

— Ai grijă de tine, Andrei!

— Încerc, șoptește.

Se îndreaptă spre mașină, iar de îndată ce ajunge înăuntru încuie ușile și îşi plânge sufletul. Stă un timp, până când realizează că e târziu și ar trebui să ajungă acasă, la garsoniera lui goală și rece, unde nu îl așteaptă nimeni.

 

Anuța Bugnariu
Anuța Bugnariu este studentă în primul an la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. În viața aceasta vrea să scrie teatru, dar între timp s-a încurcat şi cu proza scurtă, iar rezultatul e Merită.

Bicicleta

Tamara avea o bicicletă roșie, mică, dar funcțională și suficient de iute pentru orgoliul ei de exploratoare a cartierului. Ai mei reușiseră, prin nu știu ce relații obscure, să o procure. Meritase tot efortul. „Buburuza” - așa o alinta Tamara - trona mândră și...

Empatheia

Buză Spartă se întoarce la birou cu ochii roșii. Merge des în Camera Roz și plânge mult, spre admirația colegelor. Are un ritual: la ieșire, închide ușa cu două degete, ca și cum l-au lăsat puterile. Întârzie câteva clipe lângă ușă, trage adânc aer în piept, apoi...

Salonul 7

Cine sunt eu? Mă uit în jurul meu și urlu. Nuuuu! Nu mă închiiiiiideți aiiiiiiici! Salonul șapte are mereu ușa încuiată. Șchiopul are grijă, descuie ușa, o încuie la loc. Inima mea face lab-dab, lab-dab. Intră cel pe care Șchiopul îl strigă Pictorul, se uită la mine...

Sala de așteptare

Universul nu este nici ordonat, nici previzibil; există doar...

Liniște

M-am trezit amețită și m-am ridicat frecându-mi ochii. Am traversat...

Culoarea cerului

Era una din ultimele noastre zile liniștite. Sigur, pe vremea aia nu...