Se aude cum se freacă bastonul de asfaltul încins, mișcându-se rapid dintr-o parte în cealaltă, în timp ce oamenii se feresc din calea lui. Pare că bâjbâie așa cum bâjbâi noaptea când îți cauți ochelarii pe noptieră cu lampa stinsă.

Bățul era al lui tata. Fie că era zi sau seară, soare sau puțin înnorat, dibuia cu instrumentul pliabil pentru nevăzători pe trecerea de pietoni, de acasă și până la magazin. Pentru el era mai mereu întuneric, în afară de zilele în care veneam eu în vizită și îmi zicea că îi sunt singura sursă de lumină.

Îmi place să vin de la operă și să trec pe la el, să-l observ cum stă în fotoliul de lângă geam cu motanul Neandru în brațe și cu un Chopin pe fundal. Niciodată nu-mi zice la ce se gândește în momentele astea. Îi sunt tare recunoscătoare că m-a ajutat să ajung unde sunt acum. Nu e chiar ușor să ajungi să faci parte din corpul de balet al Operei Române fără puțin suport moral. Tata e pentru mine un sprijin la fel de mare ca bastonul lui pentru el. M-a dat la cursuri de balet pe când aveam vreo șapte ani, pentru că vecina noastră era profesoară la liceul de coregrafie și mă lua cu ea până la școală și înapoi. După care l-am învățat și pe el drumul spre sala de balet și veneam amândoi de braț în fiecare miercuri.

Acum, după 15 ani, îl recunoaște până și portarul Operei, are și locul lui rezervat, întotdeauna în loja dreaptă, la etaj, lângă reflector. De acolo spune că aude cel mai bine orchestra și poate să se concentreze pe dansul meu. E ca un reflector ambulant, care mă urmărește prin toate colțurile scenei, dar cu ochii minții. Își face un întreg plan în minte, îmbinând mișcările pe care i le spun că le execut cu muzica, pe ritm, adăugând singur finețe, cu ajutorul propriei imaginații. Odată mi-a zis: Mi te închipui câteodată și cum zâmbești la public și ți se vede gropița stângă. Fie că e Don Quijote sau Lacul lebedelor, tata învață mereu pe de rost secvența ritmică și mișcările, după care așteaptă nerăbdător să vin din culise. Mă simte din voce dacă sunt mulțumită de prestația mea sau dacă mă întorc în cabină târâind poantele după mine. De fiecare dată stă în pragul ușii cu un buchet de crini, nu că ar fi florile mele preferate, nici măcar ale lui, dar îi place la nebunie mirosul persistent. Casa noastră e plină de crini, de altfel, de două ori pe săptămână se transformă într-un cimitir al florilor cu parfum veșnic. Bineînțeles că se ofilesc și le arunc după câteva zile, dar mireasma tot rămâne și asta îi place, își închipuie că ele încă stau țanțoșe în vaza de la intrare.

Se aud instrumentele crescendo, armonizându-se unele cu altele. Cortina încă este trasă, tata simte foșnetul din spatele ei. Aude ritmul primelor note cum se îngrămădesc să țâșnească pe portativ și tresare. Anticipează cum se trage cortina, prin adierea de curent care o însoțește. În seara asta se dansează Romeo și Julieta.

Abia aștepta, dragul de el, să mă strângă în brațe după spectacol, să-mi simtă părul lung, blondin, pe care obișnuia să mi-l împletească când eram mică, sau mirosul îmbinat cu particule de fixativ și parfum, un dupe după Opium, că doar ăla îmi poartă noroc pe scenă.

Și când repetam acasă la el mă asista, ca să știe exact când și cum execut pe muzică, pentru a-și putea imagina în timp real ce fac. Voia să fie acolo cu mine, să mă soarbă din priviri cu ochii minții. Îmi știa costumele pe dinafară, cum e poziționată catifeaua pe marginile corsetului și cum se așază materialul pe fusta de tutu. Știa până și ce culoare au pietricelele coroniței, mi-a și zis că o să-și imagineze că sclipesc doar în jurul meu.

Așa e tata, își vede mai mult de viața mea decât de a lui și nu puteam să cer mai mult de atât. Adesea, încerc să concep cum mă vede, oare sunt mai frumoasă în mintea lui? Arăt mai slabă? Am picioarele mai lungi? Oare își închipuie că mă strâmb de fiecare dată când nu-mi ies toate piruetele așa cum vreau? Oare știe cum îmi arată rănile de la picioare cand îmi scot poantele după spectacol? Cum țâșnește sângele prin dresuri și formează modele dintr-o parte în alta, de parcă ar fi pictate? Oricum arată mai rău decât ar putea bănui oricine.

Chiar și dacă i-aș spune, nu cred că ar înțelege modul în care îl observ de pe scenă, de parcă dansez într-o sală în care mă privește doar el. Poate ăsta e farmecul, tras de o cortină de mister. Îmi doresc ca realitatea lui să coincidă cu a mea, dar, până atunci, o să tot dansez pe nevăzute doar pentru tata, iar el va fi spectator doar pentru mine.

 

Mara Bălăiță
Mara Bălăiță este studentă la Media digitală din Cluj, în prezent fiind într-un schimb de experiență la Danish School of Media, Danemarca. Dacă nu se află în fața laptopului lucrând la vreun articol sau vizual, o găsiți în sala de balet. Deși este la început, a publicat o serie de articole și vizualuri și a colaborat cu Scena 9 pe partea de social media. A fost întotdeauna atrasă de partea artistică și a îmbinat proiectele culturale cu baletul de performanță. În fiecare vară revine și ajută la organizarea festivalului național de teatru pentru adolescenți I.D. Fest, eveniment pe care I-a coordonat în liceu si care îi aduce aminte de casă.

uIltima zi

I-am spus că dacă Tavi nu îşi ia în serios rolul, mica lui schemă de îndatoriri, trebuie să moară. Cum adică să moară? a întrebat Sorin. De mâna ta, i-am spus, sugrumat. Încearcă să-i explici, să-l sperii, ca să înţeleagă. Tavi aude ca prin vis goarna electrică şi se...

Ecou

— Ești sigură? Pot s-o iau pe Ioana în cărucior. Nu i-a răspuns. Ar fi putut să insiste, dar știa că o va enerva și se vor certa din nou, țipând unul la altul în șoaptă. Ar fi vrut să îi spună că așa ar putea să mănânce liniștită, trebuie să mănânci, vei pierde...

parcă Bucureștiul nu e așa departe

— O să doarmă o noapte la mine… afirmi monoton, ținând în mână telefonul nou. — Dude – nu îți plăcea când ți se adresa așa –, tata? Doarme la tine? Adică… știam că are treabă la București, dar nici prin cap nu mi-a dat scenariul ăsta! zice fratele tău, pe jumătate...

Spre viitor

Drept în cap o scăpase bunică-sa pe Gabriela când era mică, să fi...

Ecranul

Stadionul nu arăta prea bine. Câteva petice de iarbă amestecate cu...

Trei frați

- Ăl din mijloc îi fi-mio cel mare, Alex, îi povestește femeia, ce...