— De ce ai mersul atât de crăcănat? De parcă ai fost călare pe-o cisternă până la Vladivostok!

Profesoara adresa întrebarea asta la fel de des și cu multă ușurință ca de ce arată tabla în halul acesta, măi netrebnicilor? Și coada motanului meu ar fi șters-o mai bine! Îi plăceau ambele, replica cu cisterna însă era preferata sa. O zicea cu bucuria cu care un copil de trei ani schimonosește cuvintele, convins că adulții îl vor scălda în hohote. Elevii râdeau, țintind cu privirea pantalonii colegei. Toate fetele, prin rotație, erau întrebate dacă au mers pe cisternă la Vladivostok. Unde-i asta? Cum e să călărești așa? Nimeni nu știa. Până într-o zi. Viorica a mers la gară, a încălecat o cisternă plină vârf cu ulei de floarea-soarelui, a lovit cu biciul când trenul a scos un muget la pornire, și dusă a fost.

N-a știut nimeni de ea câteva luni. Patru să fi fost. Poliția – neputincioasă, colegii – îngrijorați, tatăl – ochii umezi, mama – batic negru. La întoarcere, Viorica a mers direct la cabinetul de istorie. A intrat fără să bată, chiar dacă pe ușă era lipită o foaie pe care scria negru pe alb, cu litere de tipar, Lecție deschisă. Venise o comisie de la Minister. Viorica s-a înfățișat în fața profesoarei. Avea pielea bătută de soare și vânt, julituri mici pe ici colea, la urechi și la frunte. S-a rezemat de catedra plină cu hărți și documente vechi trase la xerox, Marea Invazie Mongolă fiind subiectul lecției deschise. În fusta ei scurtă, din care ieșeau două picioare frumoase, bronzate, drepte și puternice, Viorica a fixat-o cu privirea pe profesoară și i-a zis, triumfătoare:

— Am mers călare pe o cisternă până la Vladivostok. M-am întors călare pe o cisternă înapoi de la Vladivostok. Ce ziceți de una ca asta, a?

Nimeni, niciodată n-a mai auzit-o pe profesoară pomenind de cisternă. Nici până astăzi nu se știe dacă vreun alt suflet din satul lor a ajuns până la Vladivostok. Directorul școlii a închis ochii la dispariția elevei, vorbise cu diriginta să nu-i treacă absențele în catalog. Fata a luat trei de nouă și un zece la bacalaureat, iar la festivitatea de absolvire a urcat pe scenă într-o pereche de pantaloni mulați. Picioare de model, bucle de revistă după o noapte dormită în fund din cauza bigudiurilor.

Viorica Galbură a coborât de pe scenă în aplauzele sătenilor, fiind primul elev din istoria școlii cu un rezultat atât de remarcabil la bacalaureat. O speranță academică și o dovadă vie că nu-ți devin crăcănate picioarele cu una, cu două. Chiar dacă cisterna avea patruzeci de tone, iar Vladivostoku’ e peste-o apă de Japonia. Ceea ce trebuia demonstrat.