Cincizeci, atâtea încăperi are clădirea. Păzite toate. Camere de supraveghere peste tot. Cu aspiratorul în mână, Mașa curăță tensionată covoarele imense. Întârzie cu peria prin colțuri, trăgând cu coada ochiului spre camera de supraveghere. Calculează din ce unghi nu mai poate fi văzută. Are nevoie de câteva secunde pentru a pune pe pervaz pliculețul cu ceai. E foarte atentă la soldații care păzesc ușile. Zgomotul aspiratorului îi dă curaj, parcă ar avea o armă în mână. Pe al treilea culoar găsește poziția perfectă: o fereastră pe colț, într-un loc înghesuit. Nu poate fi filmată acolo. Scoate repede pliculețul cu ceai din sutien, îl pune pe margine, și pleacă mai departe cu aspiratorul huruind. Acum Serioja, bucătarul, trebuie să treacă pe acolo și să-l ia. După terminarea turei, Mașa se va întâlni cu el în parc și-i va spune unde l-a pus. Se împrieteniseră la vorbitor, amândoi aveau copiii în arest. Copii de 17 ani, fără nicio vină, fuseseră doar la protest, măcar de-ar fi cărat un steag, vreo pancartă, ceva. Totul se va termina odată și-odată. Trebuie doar ca Serioja să-i facă nebunului ceaiul ăla.

 

Dana Voicu

Dana Voicu este actriță, lector universitar la UNATC și scrie ficțiune.

A publicat proză scurtă în Revista de Povestiri, Revista Planeta Babel, Laconic, LiterNet, Cod de poveste și în rubrica Doza de ficțiune a revistei Viața Medicală. Este autoarea monodramei 8 Martie, finalistă la concursul BacăuFestMonodrame 2023.

În 2021 debutează cu volumul Tot ce nu se poate spune la Editura Casa de Pariuri Literare.

Trei valize

Sunt trei la fel. Trei valize. Aceeași culoare, același model. Una pentru tata, una pentru mama, una pentru mine. Stăm pe niște scaune de plastic gri, cu spatele la geamurile mari, în dosul cărora întunericul se subțiază, anunțând o nouă zi. Am ajuns mult prea...

Mîine moare tata

Se trezise cu un zumzet în cap de parcă ar fi fost locuit de colonii întregi de viespi. Mîine moare tata, își aminti, și un fior de greață și oroare îi scutură întreg corpul. Se ridică cu greutate din pat și se tîrî împiedicat spre cafetieră. Îi trecu prin cap că nu e...

©FEEDBA_

Aș fi vrut să-i zic să intre, dar n-am mai apucat pentru că pașii ei au luat-o înaintea gurii mele, înaintea timpului, înaintea omului care ar mai fi avut nevoie de câteva mâini ca să se descurce cu propriile catrafuse. Am clipit și era deja în fața mea, pe fotoliu....

Batem cuie?

Domnul Zewalt era un om cu adevărat puternic. Zice-se că nu și-a...

Mama știe

Am cel mai lat guler cu broderie spartă din toată clasa. Alb...

Cirip

Phoebe şi colegii ei din clasa a treia nu putuseră ieşi în pauză...