Cincizeci, atâtea încăperi are clădirea. Păzite toate. Camere de supraveghere peste tot. Cu aspiratorul în mână, Mașa curăță tensionată covoarele imense. Întârzie cu peria prin colțuri, trăgând cu coada ochiului spre camera de supraveghere. Calculează din ce unghi nu mai poate fi văzută. Are nevoie de câteva secunde pentru a pune pe pervaz pliculețul cu ceai. E foarte atentă la soldații care păzesc ușile. Zgomotul aspiratorului îi dă curaj, parcă ar avea o armă în mână. Pe al treilea culoar găsește poziția perfectă: o fereastră pe colț, într-un loc înghesuit. Nu poate fi filmată acolo. Scoate repede pliculețul cu ceai din sutien, îl pune pe margine, și pleacă mai departe cu aspiratorul huruind. Acum Serioja, bucătarul, trebuie să treacă pe acolo și să-l ia. După terminarea turei, Mașa se va întâlni cu el în parc și-i va spune unde l-a pus. Se împrieteniseră la vorbitor, amândoi aveau copiii în arest. Copii de 17 ani, fără nicio vină, fuseseră doar la protest, măcar de-ar fi cărat un steag, vreo pancartă, ceva. Totul se va termina odată și-odată. Trebuie doar ca Serioja să-i facă nebunului ceaiul ăla.