Dedesubt, pe iarba uscată a toamnei, Lanțuri se bătea din nou cu oamenii ăia înfipți în țepușe.

Păsării care zbura deasupra, cei din țepușe nu îi miroseau putred, a hoit, dar îi păreau morți. Planând peste poiana îngrădită de-o pădure rară, simțea că-i scapă ceva, așa că, din curiozitate, s-a lăsat în picaj și s-a așezat pe brațul unuia. De sub mâneca zdrențăroasă, se ivea un smoc de paie, pe care l-a ciugulit de-a prostea, până și-a dat seama că erau prea tari.

Erau sperietori.

S-a scuturat și s-a înfoiat. Nu era prima dată când împrejurul nu era ce-i părea a fi.

Căpșorul i s-a înclinat, confuz. La baza sperietorii de ciori era un bărbat vânjos, cu barba scurtă, căruntă, cu un fes negru tras peste sprâncene. Ah, da. E Lanțuri, și-a amintit pasărea. Tot ce știa el să facă era să sară de colo-colo atunci când răstigniții prindeau viață. Le vorbea calm și lupta, până când o prăfăraie albă, cu formă de om, ieșea din ei. Lanțuri îi trimitea apoi la Pană, să zboare sus de tot și să-i facă una cu norii. Astfel, prăfăraia albă – suflet, cică – dispărea, iar răstigniții se împuținau.

De acea dată, însă, nu era nicio prăfăraie albă de condus spre cer.

De pe mâna sperietorii de ciori pe care aterizase, Pană s-a foit până când Lanțuri l-a văzut. Nu putea ciripi, că doar blestemul ăla afurisit îi legase ciocul.

Lanțuri a dat din cap și a luat-o spre casa din spatele curții. Târa în continuare după el inelele ruginite de fier, căci astfel fusese el blestemat. A intrat în casă, a scos de sub canapea o pătură și a ieșit. Pe Pană l-a lăsat singur pe pervaz, cu ușa închisă.

Cocioaba era urâtă și întunecată. Aerul dinăuntrul încăperii era parcă maro, iar din spatele păsării, de unde era soare, maroul se transforma în galben. Pană a zburat pe masă, ca să înghită o firimitură, și s-a repezit la gândacul care i-a căzut din tavan chiar dinaintea ochilor. L-a înșfăcat fără să se uite de două ori, strivindu-l în plisc. Așa noroc, mai rar!

Pașii lui Lanțuri l-au speriat. Revenise în prag. Într-o mână plină de răni ținea o cană cu apă. Cealaltă mână și-a întins-o în față. Pană i-a aterizat pe vârful degetelor, iar de îndată ce l-a atins, fiecare fulg i-a fost mai greu și ciocul mai tare. A simțit cum ochii voiau să îi iasă din orbite, de parcă aveau de gând să se apropie unul de altul, cum căpșorul îi bubuia, cum nu-și mai încăpea în piele de durere. Clipa următoare, a căzut cu un trup deformat, ce se zvârcolea și ciripea. Când ciripiturile recăpătate s-au transformat în scâncete, iar scâncetele, în urlete în toată regula, Lanțuri a luat pătura de pe canapea și a aruncat-o peste trupul gol de om.

Ceva vreme, l-a lăsat pe Pană lipit de podeaua rece, pe urmă l-a ajutat să vină pe canapea. Pe rând, băiatul și-a mișcat degetele de la mâini și picioare. Corpul începea să i se încălzească. Afurisitul ăla de păr îi intra în ochi. Culorile din jur erau mai stridente. Zăpușeala din interiorul păturii i se părea însă, în mod straniu, binevenită. Cu penele pe el, nu i-ar fi trebuit așa ceva. Nu-și înțelegea pielea de om. Când un os îi trosni, șuieră: uitase că se mai întâmpla și asta. Scrâșni din dinți, se înfioră. Uitase și cât detesta dinții.

– Nu mai pot cu gândacii tăi, a scuipat Pană după toată tăcerea.

– Alții mai de soi n-am, a zis Lanțuri și și-a tras un scaun. Dar nu eu ți i-am băgat pe gât. Când ești pasăre, mulțumește-te cu ce creier ai.

– Cu nimic, adică, a bombănit Pană.

Sunetele îi ieșeau din gură deformate. R-ul lui era înăbușit, iar de alte consoane trăgea în sus. Le icnea. Le piuia. Acel ciripit dezasamblat, la fel de melodios ca un scrâșnet de pietre, a adus din partea lui Lanțuri un oftat. Auzindu-l, Pană a deschis ochii, speriat. În ei zăcea o culoare de care orișicine se mira, un castaniu limpede, ca două lacuri de ambră, adăpostite de sprâncene ca niște poduri.

Un gust amar i s-a despletit pe limbă. A cerut cana de apă cu jumătate de gură, iar Lanțuri i-a dat-o, ridicând praful în aer, în lumina caldă, de amurg copt.

– Ce-a fost cu ziua de azi? Nu ți-au mai venit suflete să le izbăvești?

Tonul lui tăia, înțesat de zeflemea.

– Te așteptam… Tocmai din pricina asta, a zis Lanțuri, luat pe nepregătite. N-am mai primit sperietori noi de când ai plecat tu spre vârfurile copacilor, spre iarnă…

– De la etajele de primăvară și vară, nimic?!

– Da. N-a mai fost nicio veste, de la nimeni. Am amuțit din nou, suntem singuri.

 

Ioana Pahonțu
Ioana Pahonțu (pseudonim literar Agape F.H.) vine din Prahova, dintr-un sat din apropierea Ploieștiului. Scrisul nu-i dă pace de prin clasa a cincea, când a terminat prima ei poveste mai lungă, dar scrie chiar de printr-a treia. Debutează în mai 2023 la editura Petale Scrise cu duologia Clepsidra Cormoranului, o aventură istorică imaginativă și documentată deopotrivă. A participat la cursul de scriere creativă cu Florin Iaru și Cezar Amariei și a beneficiat de bursa de scris creativ acordată de Școala de Valori. Se inspiră din trecut sau din subiecte mai puțin abordate, îi place să creeze personaje inedite, atmosferă și mister.

Unu din cinci

Câteodată, nu pot să mă abțin să mă gândesc la statistici. Am citit că unu din cinci suferă de infertilitate. Asta e ceva ce nu poți să-ți scoți din minte așa ușor. Și cancerul este atât de răspândit, încât unu din cinci va fi diagnosticat cu el până la cincizeci de...

Schiță incompletă

„Cunoscutul pictor și ilustrator Valter S. a decedat într-o friguroasă dimineață de februarie pe treptele casei sale, împușcat de la mică distanță de un admirator fanatic - cel puțin așa susțineau gazetele vremii. Arma crimei a fost găsită mai târziu în tufișurile din...

Reveranda

Mai știi tu, dragă frate, când preotul, bunicul nostru, ne-a povestit cum a învăluit un pui de lup în reverenda sa? Era tânăr, tocmai pleca spre o cununie care urma să aibă loc în satul vecin. Îl rugase protopopul să-și suplinească un coleg. Bunicul nu avea mașină și...

O traducere

Contractul e în email, parafat electronic de responsabilul cu...

Unicu și Unica

Urc repede scările, urmată de un miros strident: varză călită plus...

Brânză bună

S-a dus la clasa asta de dans contemporan și se gândește doar că ar...