Frământată și ornată, născută în întuneric și dogoare, apoi aruncată împreună cu celelalte cinci, șapte sau unsprezece surori în cutia strâmtă de carton, fără să fi apucat să vadă lumina rece a zilei pentru mai mult de câteva secunde.

Înfricoșată, tremurând fierbinte în întunericul cutiei, în sacoșa neagră de polietilenă, pe scaunul din dreapta șoferului, zdruncinată la fiecare groapă în asfalt, fără să aibă habar de sfârșitul înfricoșător care se apropie.

Și posibilitatea de-a dreptul terifiantă de a nu fi devorată fierbinte, direct din cutie, ci de a fi aruncată în frigider și reîncălzită a două zi în cuptorul cu microunde.

Felia de pizza visează.

 

Pompilian Tofilescu

Trăitor (până acum) în trei țări (România, Canada, SUA) și între două limbi (engleză și română), Pompilian Tofilescu locuiește în prezent în Michigan, Statele Unite.

După debutul în proză și poezie și apariția în diverse reviste și într-un volum colectiv în anii ’90 a urmat o lungă perioadă (22 de ani!) în care autorul a întrerupt activitatea literară.

Stabilirea în SUA în 2018 a coincis cu întoarcerea la vechea pasiune, Pompilian Tofilescu publicând de atunci două volume de proză scurtă (Lupi și mere stricate și Catedrala lingurilor) și un volum de poezie (#57).

În viața de zi cu zi, Pompilian Tofilescu lucrează ca inginer șef în industria electronică pentru auto, în particular la dezvoltarea de supercalculatoare pentru vehiculele autonome.

Cel mai frumos revelion

— A fost plăcut. — Da, neașteptat de plăcut. Mai ales că erau toți atît de tineri. — Tocmai de-aia. Și nu erau chiar tineri, în jur de șaizeci, nu? — Da, dar încă lucrau fiecare. — Frumos din partea lor că ne-au invitat. Nu credeam că o să mai rezistăm noi pînă...

Dacă mă vedea

Au trecut cincisprezece ani. Veneam de la școală și am zărit-o din autobuz. Era la trei stații de unde locuiam. Trecea strada. Autobuzul a oprit la semafor. Am bătut în geam. M-am agitat să-i atrag atenția. Degeaba. O să râd de ea mai târziu, mi-am zis. E o mamă rea....

Merită?

Andrei e în spatele casei, costumat în Prințul Eric din Mica Sirenă. Stă rezemat de perete, se uită în gol, după care oftează și se caută de țigări prin fiecare buzunar. Nu găsește niciuna și scapă un pizda mă-sii!. Imediat realizează ce a zis și...

Niște cutii cu măsline

M-a prins cu mâinile de cap și m-a izbit de perete de câteva ori,...

Un adevăr modest

Își legase baticul și era sătulă de somn, dar întârzia la marginea...

Lin Lin

Pe Lin Lin am cunoscut-o la Paris, în 2010, la vernisajul expoziției...