Țin minte c-am ajuns la ora zece pe peronul din Costinești. Asfaltul turnat acolo cu cincizeci de ani în urmă încă păstra fierberea vulcanică de pe vremea când se bea bragă. Noi bem acum Pepsi. Ne-am dat jos în grabă ca să ne dezmorțim spatele. Marea o văzusem pe fereastră încă de la Constanța. Ne-am tras bagajele până la vilă, iar de-acolo am alergat tot satul, de-a latul, până la plajă. Am săpat gropi adânci, dincolo de prosoapele și privirile oamenilor, ca să dăm de nisip umed în care să ne răcorim tălpile. Seara ne-am dus la discotecă și la barul cu muzică rock unde toți eram prieteni. Acolo am băut prima dată shoturi de tequila și bere cu paiul. Ne-am adunat apoi toți 20 la răsărit ca să facem baie în mare. Am dormit o oră în pat, iar restul, pe plajă. La nouă dimineața, săream un val.
De-acolo am plecat cinci cu insolație, trei cu șoc termic, patru au leșinat de la alcool, doi s-au îndrăgostit, trei și-au înșelat iubitele și iubiții, doi au făcut toxiinfecție alimentară, iar restul s-au ars. Acum, dacă te duci acolo, o sa simți cum încă arde soarele, iar în discoteci se cântă aceeași muzică pe marginea unei plaje devenită epavă.
