Țin minte c-am ajuns la ora zece pe peronul din Costinești. Asfaltul turnat acolo cu cincizeci de ani în urmă încă păstra fierberea vulcanică de pe vremea când se bea bragă. Noi bem acum Pepsi. Ne-am dat jos în grabă ca să ne dezmorțim spatele. Marea o văzusem pe fereastră încă de la Constanța. Ne-am tras bagajele până la vilă, iar de-acolo am alergat tot satul, de-a latul, până la plajă. Am săpat gropi adânci, dincolo de prosoapele și privirile oamenilor, ca să dăm de nisip umed în care să ne răcorim tălpile. Seara ne-am dus la discotecă și la barul cu muzică rock unde toți eram prieteni. Acolo am băut prima dată shoturi de tequila și bere cu paiul. Ne-am adunat apoi toți 20 la răsărit ca să facem baie în mare. Am dormit o oră în pat, iar restul, pe plajă. La nouă dimineața, săream un val.

De-acolo am plecat cinci cu insolație, trei cu șoc termic, patru au leșinat de la alcool, doi s-au îndrăgostit, trei și-au înșelat iubitele și iubiții, doi au făcut toxiinfecție alimentară, iar restul s-au ars. Acum, dacă te duci acolo, o sa simți cum încă arde soarele, iar în discoteci se cântă aceeași muzică pe marginea unei plaje devenită epavă.

 

Horațiu Tohătan
Horațiu Tohătan urmează momentan un master în istoria ideilor la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. În timpul cursurilor mai scrie proză scurtă pe paginile din spatele caietului, atunci când n-are un jurnal cu coperți albe la el. Folosește un stilou primit în liceu, pe care îl poartă peste tot și în care se termină cerneala mult prea repede. Când îi rămâne puțin timp liber, rătăcește prin anticariate, iar când îi rămâne mult timp liber, pleacă pe trasee montane.

©FEEDBA_

Aș fi vrut să-i zic să intre, dar n-am mai apucat pentru că pașii ei au luat-o înaintea gurii mele, înaintea timpului, înaintea omului care ar mai fi avut nevoie de câteva mâini ca să se descurce cu propriile catrafuse. Am clipit și era deja în fața mea, pe fotoliu....

Pe deal

— Diii!...Diii!... strigă fetița, iar bărbatul începu să alerge, trăgând după el sania. Diii, căluțule, diii!... Zăpada era moale și apoasă, tălpile saniei se afundau în ea adânc și uneori scrâșneau dureros, gata să se împotmolească în pietrișul de dedesubt. Dar...

Sfârșitul lucrurilor cunoscute

Dintre ei, Iulian a fost cel care a observat lumina de dincolo de deal. A stat câteva minute uitându-se prin întuneric. Încerca să-și dea seama dacă venea de la becurile pensiunilor. Lumina parcă pâlpâia și, deși era o noapte senină, acolo stelele nu se mai vedeau....

Sirenă

Eram acolo ca să apăr circuitul fiindcă, de câteva zile, nu mai...

Madrid

La aeroport, m-a întîmpinat același șofer al Instituției care mă...

Un pact

E sfârșit de octombrie. Zilele s-au scurtat, prin oraș bântuie vara...