Săream dintr-o baltă într-alta, în timp ce mama și bunica tăiau niște găini în curte. Bătea vântul și ploua de câteva ore, cerul era întunecat și strada pietruită se umplea tot mai mult de apă. Auzeam cotcodăceli speriate și mă uitam în jur, să văd de unde vine mirosul de fum, ca de la o lumânare stinsă. Fugeam în continuare, privind uneori în spate, să verific dacă sora mea mai era acolo. Era, sărind pe unde sărisem și eu.

– Rahela, treci în curte, a strigat mama, în timp ce ducea o pasăre proaspăt pârjolită în bucătăria de vară. Hai și ajută!

M-am executat rapid, trăgând-o și pe sora mea după mine. I-am dat drumul mâinii doar când am ajuns în dreptul bucătăriei, iar ea a fugit către pisica bătrână care se ascundea sub căruța plină cu fân ud.

– Maria, să mă anunți dacă-l vezi pe taică-tu venind, a strigat bunica la sora mea.

– De ce? a întrebat mama, în timp ce îmi dădea un cuțit și un piept cu doar câteva pene rămase pe el.

– Că nu vreau să-l aud cum țipă când vede fânul, a răspuns bunica. Și-apoi restu’, ce face el, a adăugat ea, după care și-a mutat privirea spre mine, de parcă eu nu știam situația.

Așa era tata, venea mereu acasă nervos și, indiferent ce făcea mama, țipa. De mulți ani mama tot spunea că o urăște, însă eu ajunsesem să cred că nu doar pe ea, ci pe toate femeile.

– Păi, și mă lași iar singură cu el? Cu fetele? a întrebat mama, arătând cu degetul spre Maria, care alerga de colo-colo prin curte.

– Ce, Doamne iartă-mă, să fac, Pazia? Doar știi că dă și de față cu mine, a răspuns bunica.

– Rămâi aici în seara asta, i-a spus mama, întinzându-mi altă găină.

Nu reușeam să termin de secționat una, că îmi dădea alta. Era agitată și înfricoșată, așa că se mișca foarte rapid. Curățase deja patru și le aruncase pe masă, în fața mea.

– Hai măcar să împingem căruța în spatele casei, poate o să se usuce până își amintește el, a zis mama.

De multe ori, tata nu mai ținea minte chestii, pentru că era prea beat când ajungea acasă. Femeile au împins cu greu căruța, era aproape imposibil de clintit.

– Vine, îl văd!, a strigat Maria, agățată pe gard.

Bunica și-a strâns repede lucrurile și-a pornit spre poartă. S-a uitat cu ochii înlăcrimați la fiică, apoi la nepoate. Și viața ei fusese tot așa. De fapt, încă era. Și, oricât de mult voia să își ajute fata, nu știa ce altceva să facă decât să plece.

– O să se enerveze și mai tare dacă mă vede aici, doar știi, a adăugat ea.

Maria a deschis larg poarta și bunica a plecat. Mama, înapoi în bucătărie, s-a așezat lângă mine și mi-a luat găina și cuțitul din mână.

– Du-te în casă, termin eu. Ia-o și pe soră-ta.

– Măi, Maria, da’ lu mă-ta nu i-o trecut prin cap să bage căruța în șură când o văzut că plouă? l-am auzit pe tata. Pazie, da’ unde naiba ești?

– Du-te!, a repetat mama și m-a privit insistent.

Am ieșit afară și l-am văzut cum se uita la fânul ud. Și-a dat seama rapid că mama era în bucătărie, așa că a trecut pe lângă mine val-vârtej. Mă gândeam la ce să zic ca să-i iau mamei apărarea, pentru că uneori funcționa. Mama a văzut că vreau să vorbesc, așa că mi-a făcut semn să nu o fac și să plec.

– Maria, hai! am strigat și am pășit lent spre ușa casei.

Sora mea a alergat spre mine, zâmbea. M-a prins de mână și am intrat împreună în casă. Ne-am așezat pe pat, am tras perdelele, am luat păpușile din lemn și ne-am jucat cu ele până am adormit.