Făcu un pas hotărât pe câmpul întins. La atingerea solului, neașteptat de moale, i se înmuiară membrele inferioare. Totul arăta atât de limpede și de impunător. Mii de milioane de stimuli trecură prin costum și îi inundară receptorii. O așezare verde, lină, un înalt de un albastru mut, coroana orbitoare de lumină în dreapta, iar atmosfera – o perdea fină de particule și o vibrație sonoră, ca un susur prin care tot ceea ce era viu părea să comunice.

Visase această priveliște de mii de ori, atât de mult încât ajunsese să o cunoască. Iată-l copleșit, lipsit de limbajul care să-i exprime senzațiile. Duse membrul drept superior la mască și șovăi. Îi trecu prin minte chipul copilului său, care-i dădea roată după roată, ca o stea binară. Își imaginase că vrea să se contopească cu el. Știa, fără urme de îndoială, că-și poate da masca jos și, totuși, nu îndrăzni. I se contractă dureros întreg corpul. Făcu un pas, apoi încă unul. Înaintă și, prin încălțările subțiri, simți fiecare atingere aspră sau catifelată a valurilor de vegetație înspicată. Un sentiment indescifrabil, ca și cum ar fi fost urmărit, îi însoți urmele verzi, tăbăcite, pe care le lăsă în solul moale și umed. Îl cuprinse o frică teribilă. Cu cât înainta, atmosfera se preschimba într-un fluid tot mai vâscos, reacționând la ezitările lui; știa că n-avea de ce să se teamă, totul fusese calculat, cântărit, prevăzut.

În minte îi reapăru în detaliu mesajul. Sosise ca un zgomot firav, nedeslușit și durase doar o clipită. Apoi îl vizitase cu regularitate și se distinsese clar de zgomotele din jur. Îl auziseră și alții. Cu cât îl ascultase mai atent, cu atât se convinsese că vrea să-i spună ceva. Apoi, semnalul se limpezi și se transformă într-o imagine – o formă ciudată și, totuși, foarte asemănătoare cu ceva cunoscut. Șocul fu atât de puternic încât o dăduse la o parte, ca pe o fantezie. O văzuseră și alții. Și aceia o îndepărtaseră, tot ca pe o nălucire. În el, însă, nu se evaporase cu desăvârșire, rămăsese un rest. Ascuns într-un colț, îi șoptea.

Șoapta se prefăcu într-o chemare care îl locuia, complet. Trebuia să afle, să înțeleagă, să simtă cu toți receptorii. Iată-l copleșit și singur. Se oprise, cu masca la locul ei, ca o pavăză în fața ultimei incertitudini, un filtru care-i putea oferi iluzia că nu se afla acolo, în fața acelei fâșii bizare, cenușii, dintr-un material rugos. Lată, nenaturală, părea că cineva o construise acolo cu un scop precis. Ezită, apoi o atinse cu vârful încălțării. Era dură și emana căldură, ca un corp.

Deodată, din stânga, observă o mișcare – un obiect cu contur nedeslușit se apropia în viteză. Înlemni, cu vârful încălțării pe buza acelei construcții netede și cu membrul superior ținându-și masca. Timpul se opri în loc, corpul deveni clar – un fel de mijloc de transport, în care ar fi încăput înghesuiți câțiva ca el. Avea, de jur împrejur, pe mijloc, materialul transparent. Din partea frontală îl fixa o creatură ciudată. Forma aceea, pe care o văzuse și o visase de mii de ori, căpătase expresie. Exista cu adevărat și primea forma lui prin două globuri mici, albe, cu un disc întunecat în centru. În mijlocul lor, o piramidă cu două găuri îndreptate în jos. Sub ele, o cavitate orizontală întredeschisă, cu colțurile ușor lăsate și fire moi, întunecate, în jur. Avea tot două membre superioare, le ținea întinse în față, apucând, cu câte cinci prelungiri mai mici, un disc dur.

Observă și fu observat. Timpul porni din nou. Creatura deschise și mai mult cavitatea umedă. Globii i se măriră, membrele superioare i se tensionară. Prelungirile strânseră cu forță discul. Fâșia vibră. Obiectul scrâșni și se întoarse brusc spre el.

 

Vlad Preda

Vlad Preda s-a născut la Brașov în 1985 și locuiește în Bârlad de la 10 ani.

Lucrează în IT, iar în timpul liber își exersează pasiunea pentru scris muncind la un roman și un volum de nuvele.

A participat la cursul de creative writing al lui Iulian Tănase și a publicat texte de proză în Literomania și OPTmotive.

Ecouri

Nu-și dădea seama de ce apartamentul fusese atât de ieftin, dar își găsise, în sfârșit, propriul cămin, pe viață. Apoi, au început ecourile. Mai întâi, sunete ale acțiunilor ei trecute - o oală pe care o scăpase pe podeaua din bucătărie cu o zi în urmă, o ușă pe care...

Dacă mă vedea

Au trecut cincisprezece ani. Veneam de la școală și am zărit-o din autobuz. Era la trei stații de unde locuiam. Trecea strada. Autobuzul a oprit la semafor. Am bătut în geam. M-am agitat să-i atrag atenția. Degeaba. O să râd de ea mai târziu, mi-am zis. E o mamă rea....

Școala

Școala e pustie de când s-a adoptat scenariul roșu. S-a înviorat doar când au venit elevii să-și ia manualele. Cremoane l-a așteptat pe Fleicuț vreo două ceasuri lângă ghereta paznicului. Când, în sfârșit, a apărut, l-a înghesuit în gard, i-a dat un pumn în gură și un...

Răbdarea căutătorului în arhive

Își înfășură fularul mai strâns în jurul gâtului și își îndesă...

Bocitorul

În sat îl numeau Bocitorul. Singurul om despre care nu se încumeta...

Trovanții

Nu se putea merge pe drumu’ ăla care ducea la Trovanți cu mai mult...