Mă numesc S. Vreau să scriu despre faptul că am păcătuit. Alaltăieri, am omorât o femeie. O chema S.J.

Soarele apunea în oraș, iar lumea ieșea din case pentru a profita de ce a mai rămas din ziua de sâmbătă, iar eu, eu m-am dus să o caut pe ea. Eram în stadiu de ebrietate când am gândit totul. Nu mai puteam suporta zgomotul de afară, așa că m-am decis să ies și eu din casă și să caut pe cineva să omor, nu știu de ce, dar ăsta a fost impulsul.

Când am plecat, l-am salutat pe paznic, care m-a întrebat ce fac. Nu aveam chef să vorbesc cu el, așa că i-am zis doar „Mă duc să o vizitez pe mama”. „Să o saluți din partea lui Jean! Nu am mai văzut-o demult. Mi se pare o femeie simpatică, mereu discutam cu ea despre copiii noștri”. „O să-i transmit” i-am răspuns cu un zâmbet parcă prea forțat. Mai departe…

Strada era dreaptă, cu mașinile parcate alandala, iar oamenii de la scara blocului priveau cum se jucau copiii cu mingea. M-am îndreptat spre tramvai și am decis să iau autobuzul. Așa mi-a venit. Odată ajuns în cartierul ei, m-am dus spre casa în care locuia. Am sunat la ușă. „Cine e?” Nu știam ce să îi spun. Din gura-mi spurcată am scos câteva cuvinte: „Eu, dragă. Am venit acasă”. Mi-a deschis ușa. Nu îmi venea să cred că mi-a mers bluful și, când să intru, am văzut-o cum mă primea cu brațele deschise și cu un sărut pe obraz. M-a invitat în sufragerie, unde o ceașcă de cafea era deja gata pregătită. Am stat de vorbă și, la un moment dat, mi-a zis, cu o voce seacă și ochii plini de lacrimi, că nu ne-am mai văzut de multă vreme și că nu știa când mă voi întoarce la ea. Nu știam ce tot abera acolo. Să o fi cunoscut în trecut? Nu îmi puteam aduce aminte.

Îmi bătea tare inima, așa de tare, că simțeam cum îmi ieșea o altă persoană din piept. Fața mi s-a încălzit, mâinile îmi tremurau, picioarele mi-au înțepenit și stomacul era gol. Brusc, fără să mă mai gândesc, am sărit asupra ei și am început să o sugrum. S.J. nu a depus niciun efort pentru a mă opri. S-a uitat la mine cu un zâmbet, de parcă de-abia aștepta să fac asta. Am privit-o îndelung, începuse să-mi fie familiară. Cu ultima suflare, mi-a spus: „Știam eu!” și a murit.

 

Ștefan Popa
Ștefan Popa este un tânăr cu o pasiune nou descoperită, și anume cea de a scrie. El este student în anul trei la Facultatea de Transporturi din București, unde studiază ingineria transportului. Scrie poezie din 2021, iar proză din 2023.

Este participant la un atelier de poezie pentru a se putea regăsi.

De toamnă

— Dacă mă iubești, mă ajuți. Avea dreptate, patruzeci de kile și cancer terminal. I-am găsit ușor vena. Am aruncat fiolele golite de morfină la gunoi și l-am scos pe Oscar la plimbare. Îi plăceau frunzele uscate, în fiecare toamnă își pierdea mințile alergând prin...

Făr’ de voce

Dedesubt, pe iarba uscată a toamnei, Lanțuri se bătea din nou cu oamenii ăia înfipți în țepușe. Păsării care zbura deasupra, cei din țepușe nu îi miroseau putred, a hoit, dar îi păreau morți. Planând peste poiana îngrădită de-o pădure rară, simțea că-i scapă ceva, așa...

Duminică dimineața

Trebuia doar să se concentreze asupra propriei respirații. Să pară că doarme, că e o duminică obișnuită, în care niciun bărbat nu face pași pe parchet, nu cotrobăie prin casă, nu deschide ușa de la șifonier. În care inima nu îi bate ca și cum ar vrea să-i tranșeze...

O traducere

Contractul e în email, parafat electronic de responsabilul cu...

Haredi

Sunt Igor și am ucis mulți oameni. Dacă nu-i ucideam eu pe ei, mă...

Personal

Găsesc și loc în 123 ceea ce e perfect, că-s o grămadă de stații...