Universul nu este nici ordonat, nici previzibil; există doar evenimente mărunte, mai probabile ca altele, ce se repetă îndeajuns de des astfel încât să ai impresia că viața are sens, că poți influența momentul următor. Fata de la recepție strigă „următorul” fără să-și ia privirea de la monitor, iar ea tresare ca atunci când ești singur acasă și ți se pare că te-a strigat cineva. Panica se evaporă după ce creierul logic îl ajunge pe cel reptilian și înregistrează sunetul ca pe o foșnitură interpretată greșit. Tejgheaua îi vine până la piept, iar de pe partea asta de plexiglas poate vedea doar rădăcinile închise la culoare, crescute peste blondul gălbui al recepționerei, așezat după urechi minione, împăturite, ca ale copiilor foarte mici și miopi care poartă ochelari ca de scafandru.

– Cu ce vă pot ajuta? întreabă Urechiușe, politicoasă din greșeală.

– Am venit după niște rezultate.

Înainte ca tânăra blondă să apuce să mai întrebe ceva, adaugă:

– Maia Popa.

Urechiușe dezlipește un bilețel verde-neon de undeva de pe rama monitorului, apoi îl ascunde sub tastatură.

– A zis domnul doctor că vrea să intrați după ce termină programările. Luați un loc acolo.

Gesticulează spre holul-sală-de-așteptare din stânga ei, căptușit cu linoleum maro și tivit cu scaune desperecheate, tot maro. Maia ochește un loc liber, vizavi de ușa pe care scrie Dr. Stanciu și se roagă ca ceilalți oameni din sală să intre în alte cabinete.

I-a zis să nu meargă la privat, că se ocupă el. Post-it-ul poate înseamnă atenție personală, o face să se simtă mai bine. Ceasul, odată alb, acum bej ponosit, arată ora unsprezece treizeci. Numără vreo douăzeci de oameni și patru cabinete, dar ea trebuie să ia în calcul doar unul. Cu o distribuție binomială, probabil Poisson, ar putea deduce mai multe dacă ar cunoaște ora la care a intrat primul pacient.

Își scoate telefonul și compune un mesaj pentru Andrei, șeful ei, care e încă la birou: Sunt tot la Finante, e o coada de mori. O sa mai dureze cu dosarul, ma revansez. 🙂 Răspunsul lui vine rapid: ok vezi ca la 3 avem client meeting.

Ca să nu caute rata de supraviețuire a cancerului de piele și s-o disece, degetul îi alunecă pe simbolul de Instagram. Pe ecran curg poze atent alese, în culori armonioase, potrivite cu hainele de pe oamenii din ele; doar fericire, like-uri și vacanțe în locuri calde, în timp ce degetele Maiei încă se dezgheață pe scroll. Nu e corect că e aici, nici că stă în aceeași garsonieră închiriată, de ani de zile. Câștigă mai mult decât ei, chiar mai mult ca doi doctori Stanciu la un loc, dar banii ei sunt la saltea, nu într-un resort din Bali sau o Tesla nou-nouță. Ajung alții să meargă unde ar vrea ea și să vadă toate lucrurile alea, deși nu în felul în care ar fi făcut-o ea.

Gândurile îi sunt întrerupte doar de scârțâitul ușilor și vocile sictirite ale asistentelor, care anunță nume, dar nu și pe al ei. Blochează telefonul și vede că trecuseră deja patruzeci și cinci de minute – de ce niciodată nimeni n-o strigă pe ea. Până să realizeze, se află din nou în fața tejghelei, rugând-o pe Urechiușe, cu cel mai dur ton posibil, să îl sune pe domnul doctor. I-ar fi scris ea personal, însă furia îi ajunge doar până la recepționeră. I-a zis să nu meargă la privat, că se ocupă el. Blonda o trimite la loc.

Era seara cu Christmas Party-ul la firmă. Se machia în oglindă, când a observat că linia tușului nu mai acoperă semnul de lângă ochiul stâng, ci face un ocol în jurul unui munte neregulat. După ce i-a trimis poze și a simțit bisturiul lucios atât de aproape de scleră încât i-ar fi putut reteza genele, a ajuns aici. Post-it-ul pitit de Urechiușe începe să o îngrijoreze. Se gândește că poate lucrurile astea nu se pot discuta la telefon, deci e de rău.

Maia a ales o viață lipsită de risc pentru că îl calculează chiar ea, job pentru care e plătită bine. Probabilitatea evenimentelor improbabile, o zi previzibilă după alta, până când se decide să nu mai fie; dar toate astea nu mai contează. Posibilitatea ca viața ei atent aranjată să ia sfârșit, să se afunde în incertitudini și suferințe de care au parte alții, o dezamăgește teribil. Mai bine stă să caute statisticile succesului de suicid în funcție de metode. Știe că femeile au cea mai mică rată de reușită, nu pentru că sunt mai fericite, ci pentru că aleg metode non-violente – pentru a nu lăsa familiei sânge și creieri și traume de curățat – care adesea eșuează.

Indiferent ce ar lăsa ea în urmă, oricum nu va mai fi acolo să vadă. Totul se termină odată cu ea. Un gând liniștitor. Maia își fixează privirea în tavan și își imaginează că toate camerele de luat vederi ale Universului dau zoom pe fața ei. Așa cum actorii nu se pot vedea în timp ce joacă o scenă, ci doar la sfârșit, după ce producția e gata și greșelile rămân.

Asistenta a trebuit să o strige de trei ori. Prin ochii umezi, distinge fața doctorului și se simte mai puțin singură, uită să salute când intră în cabinet. Crede că urmează să primească un dram de milă, dar vede un zâmbet parșiv:

– Felicitări!

– …

– Un efect mai puțin cunoscut al unei sarcini este schimbarea pielii. Am cerut niște analize în plus după biopsia negativă, că aveați niște nereguli pe acolo, așa am confirmat.

Doctorul se întoarce spre asistentă: Mariana, te duci tu să o întrebi pe Luminița câți pacienți mai are? Dori e în luna a patra. Hai, Maia, nu puteți fi amândouă gravide deodată!

 

Ania Radu
Ania Radu a obținut anul acesta un masterat în Matematică Aplicată de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. A lucrat prin corporații ani de zile dar în ultimii 5 a ales să își încerce norocul ca freelancer (grafică și ilustrație). Din 2021, a început să traducă pentru diverse proiecte culturale, cum ar fi festivalul Z9 sau Premiile Sofia Nădejde. În prezent, lucrează la diverse „de toate” în același timp. Încearcă să își asume rolul de povestitor în culise, întrucât speră în continuare că lumea din jurul nostru nu este ceea ce pare.

Pe deal

— Diii!...Diii!... strigă fetița, iar bărbatul începu să alerge, trăgând după el sania. Diii, căluțule, diii!... Zăpada era moale și apoasă, tălpile saniei se afundau în ea adânc și uneori scrâșneau dureros, gata să se împotmolească în pietrișul de dedesubt. Dar...

Big in Japan

Într-o seară s-au uitat pe cer și au văzut o lumină nouă, necunoscută, așa că s-au dus și au întrebat ce-i cu ea?, și le-au spus că e o stea, o stea?, da, o stea nouă cu o planetă nouă, o planetă nouă? da, o planetă identică cu a lor, cum adică identică?, adică...

Daneza

Toată lumea din familie este speriată de el. Eu îi spun Bunicu. E dur cu toți. Și cu mine a avut o tentativă. Nu știu daneză, așa că vorbesc cu toată lumea în engleză, doar că Bunicu nu știe. Când am venit, l-a pus pe iubitul meu, Erik, să-mi traducă: „ai două...

Urzici moarte pentru tata

Privește cu mine. O fotografie tivită la mijloc, stăm așezați pe...

O poveste de război

Am fost și eu acolo. Am dormit în noroi și în apa îmbibată cu sânge....

La curte

Am scos biberonul din ibricul în care îl pusesem la răcit, în timp...