Într-o seară s-au uitat pe cer și au văzut o lumină nouă, necunoscută, așa că s-au dus și au întrebat ce-i cu ea?, și le-au spus că e o stea, o stea?, da, o stea nouă cu o planetă nouă, o planetă nouă? da, o planetă identică cu a lor, cum adică identică?, adică identică, până la ultimul fir de iarbă, păi cum n-am observat-o până acum?, nu știm, dar e acolo, o vedem și aia e, și i-au întrebat dacă vor să facă o călătorie să vadă ce-i cu ea, și au zis că au nevoie de timp de gândire, și seri la rând au stat și au vorbit, încercând să-și dea seama dacă erau în stare să părăsească de tot planeta lor albastră pentru o alta, și unul dintre ei a spus, eu sunt pentru, vreau să văd ce vom găsi acolo, m-am săturat de locul ăsta în care oamenii se nasc și mor, mereu la fel, avem războaie și muzică, și boli, și politică, și adevăruri dar și minciuni, și tot felul de lucruri, unele bune, altele rele, dar toate zilele arată la fel și nimic nu se schimbă vreodată cu adevărat, și m-am săturat, iar ceilalți au fost de acord, și s-au dus și au spus că vor să plece, așa că i-au legat de scaune într-o navă și i-au lansat în spațiul interstelar, într-o călătorie de 86,5 ani, și au săpat un tunel prin vidul dintre cele două planete, trezindu-se din 4 în 4 ani câte o săptămână, să verifice traiectoria și sistemele hidroponice, să se asigure că totul e în regulă, și ce groaznice erau durerile de cap date de somnul imponderabil, dar priveau afară, prin hublouri, sperând să vadă stele și Ceața Cap-de-cal, sau măcar Norul Magellan, dar era mereu întuneric, fără repere, ca într-un ocean de smoală, cu un cer negru deasupra, așa că se întorceau din nou în cilindrele de hibernare, și când au ajuns în final la destinație, după aproape 87 de ani, s-au gândit că tot ce cunoscuseră înapoi pe pământ era deja probabil mort de multă vreme, iar pentru ei nu trecuseră decât vreo 20 de săptămâni, iar planeta nouă li se arăta în apropiere, albastră, cu forma cunoscută a continentelor, și pentru o clipă inimile li s-au scufundat în trupuri, gândindu-se că dacă totul a fost o farsă, și s-au plimbat aiurea printre stele timp de o sută de ani, în timp ce oamenii iubiți mureau încet?, iar unul dintre astronauți a întrebat, ce credeți că o să găsim acolo?, nu știu, un al doilea pământ?, da, bine, asta am înțeles, dar ce o să găsim pe el?, nu știu, mă întrebi dacă o să ne dăm jos din navă și o să dăm peste oameni identici cu noi, dacă o să dăm peste cópii de-ale noastre?, pentru că asta n-o cred, dar ce crezi?, nu știu, atunci când ne-au spus că plecăm spre un loc identic cu cel din care am plecat am crezut că asta a lămurit toate întrebările, am rămas cu impresia că acolo o să găsim oameni identici, situații identice, probleme și soluții identice, iar celălalt l-a privit și a întrebat, dar nu crezi asta?, nu, nu cred asta, și în loc de răspuns celălalt astronaut a ridicat din umeri și au început aterizarea, iar când s-au lipit de pământ au văzut mici diferențe și au știut că nu mai erau de unde plecaseră, și în timp ce pământenii noi se apropiau, au văzut că printre aceștia chiar se aflau cópii identice de-ale lor, și asta i-a neliniștit teribil, și atunci abia i-a lovit realitatea că planeta era identică cu cea pe care au părăsit-o până la ultimul ei locuitor, și unul a întrebat, de ce arată ca noi dacă au trecut 87 de ani de când noi arătam ca noi?, iar un astronaut le-a șoptit celorlalți, să nu vă pună dracu’ să ziceți ceva de cópii!, de ce?, au întrebat ceilalți, doar tăceți din gură!, a subliniat el, și atunci au stat față în față cu gazdele și s-au salutat, apoi cópiile lor s-au desprins din grup și s-au apropiat, și-au dat mâinile și s-au îmbrățișat cu teamă, neștiind ce să își spună unii altora, apoi a urmat o ceremonie de primire la care gazdele păreau foarte calme și deloc surprinse să se vadă în prezența unor vizitatori interstelari, dar vizitatorii au pus totul pe seama faptului că probabil fuseseră văzuți apropiindu-se de la mare distanță și au avut timp să se calmeze și să se obișnuiască, iar apoi au stat cu toții de vorbă, și li s-au adminstrat teste de empatie și au fost întrebați cum li se părea experiența, iar unul dintre astronauți a scăpat aceste cuvinte, e foarte ciudat să stai de vorbă cu copia ta, iar copia lui l-a privit și a spus, dar nu sunt copia ta, și un alt astronaut a intervenit, cum adică?, și atunci una dintre gazde s-a uitat în jur cu subînțeles, apoi și-a dres glasul și a spus, n-am vorbit nimic legat de asta pentru că am crezut că e evident, dar înțelegem că nu e, și anumite clarificări sunt necesare, iar astronauții s-au privit între ei și au simțit cum inimile li se scufundau din nou, ca atunci când erau singuri în vastul spațiului, apoi au auzit din nou vocea uneia dintre gazde, nu noi suntem cópiile voastre, ci voi sunteți cópiile noastre, iar unul dintre astronauți s-a ridicat, ușor panicat, și a încercat să stea drept, dar a căzut în genunchi și a vomitat pe covorul de lână de sub picioarele lui, apoi totul s-a întunecat în jur.

 

Cosmin Leucuța

Cosmin Leucuța (n. 1986, Arad) a început să scrie povești la vârsta de 14 ani. La vârsta de 23 de ani a scris bildungsroman-ul Laptele negru al mamei, care este câștigătorul concursului de debut organizat de editura Adenium în anul 2013.

În același an, un alt roman de-al său – Statele Unite ale lui Dumnezeu – a fost nominalizat la Concursul de Debut Literar UniCredit, ediția a VI-a, organizat de editura Humanitas.

În decembrie 2014 a fost cooptat în juriul concursului literar Incubatorul de Condeie și din ianuarie 2015 a devenit invitat permanent al site-ului cultural Semne Bune, unde contribuie cu articole, recenzii și editoriale pe teme variate. Din 2017 face parte din echipa editorială a revistei digitale LiterNautica.

În 2017, a publicat o culegere de povestiri scurte intitulată Numele altora (CDPL), iar în 2018 a publicat Hoodoo (Polirom), un road-novel supranatural pentru care Gala Tinerilor Scriitori i-a decernat premiul Tânărul Prozator al Anului 2018. În 2020 a revenit cu un alt volum de proză scurtă, Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? (CDPL), pentru care a primit din nou premiul Tânărul Prozator al Anului. Este prezent în antologiile Treisprezece. Proză fantastică și Dragostea când te doare, coordonate de Doina Ruști.

În 2022 a publicat romanul Cerul ca oțelul (Humanitas)

Locuiește lângă Timișoara, împreună cu cele patru pisici ale sale.

Empatheia

Buză Spartă se întoarce la birou cu ochii roșii. Merge des în Camera Roz și plânge mult, spre admirația colegelor. Are un ritual: la ieșire, închide ușa cu două degete, ca și cum l-au lăsat puterile. Întârzie câteva clipe lângă ușă, trage adânc aer în piept, apoi...

La ce te gândești?

Coșmar azi-noapte, ca niciodată. Începând din liceu, am avut episoade de paralizie în timpul somnului, adică mi se întâmpla să deschid brusc ochii în timpul unui coșmar, dar corpul nu-mi răspundea. Nu puteam să-mi mișc mâinile, capul, picioarele, nu puteam decât să...

Lin Lin

Pe Lin Lin am cunoscut-o la Paris, în 2010, la vernisajul expoziției de pictură de la A2Z Art Gallery. Venisem pentru a-l susține pe Pierre și a fi un prim admirator al lucrărilor sale. Eram prieteni buni și nu puteam să-l refuz. Galeria era plină de lume când am...

Mama știe

Am cel mai lat guler cu broderie spartă din toată clasa. Alb...

O umbră şi-un ecou

Aveam zece ani când a venit ordinul de evacuare. Mama ne-a îmbrăcat,...

A murit Marilyn Monroe

Toată copilăria mi-a spus că, la ce deșteaptă sînt, învățătoare...