Femeia cu care nu m-am căsătorit mă așteaptă în fața teatrului unde nu am ajuns să lucrez, în orașul în care nu mai locuiesc de douăzeci de ani.

– Și Cristina, ce mai face?

Cristina se plictisește. Ne plictisim reciproc, asta face nevastă-mea, asta fac și eu, așteptăm să apară o halucinație, o iluminare, o răsplată după un drum lung prin deșert.

– Am auzit ce bine ai ajuns, mare șef, felicitări!

Sigur, sunt șef, noaptea când e liniște aud cum îmi cresc ghearele cu care mă țin de scaun.

– Te-ai obișnuit la București de atâția ani? Îți place?

E o hazna parfumată Bucureștiul. Acum ne mutăm în Pipera, un carton parfumat.

– M-am întâlnit deunăzi cu gașca din liceu, toți am fost de acord că ai ajuns cel mai bine. Nu s-a mirat nimeni… mai ții minte când am făcut testele alea de inteligență într-a douășpea? Ai ieșit cu un cap peste noi toți!

Mi-aduc aminte de testele alea. Cum să nu fie ușoare? Nu aveau decât un singur răspuns corect.

 

 

Maia Levantini
Maia Levantini s-a născut și a crescut în București. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și locuiește, din 2002, în Statele Unite ale Americii, unde este profesoară de psihiatrie și neuroștiințe la Universitatea din Pittsburgh. A debutat în 2017, cu romanul Cu titlu provizoriu, apărut la Editura Compania, iar în 2021 a publicat, la Tracus Arte, Cine te uită.

Sk1t50 4U

Toate visele mele către cel mai adânc dintre coșmaruri: oameni cunoscuți, pătrunși în interiorul unei case, care îmi aparține mie, la fel de bine ca nimănui altcuiva. Rândurile mele se împletesc haotic cu vorbele lor, într-un amalgam din care nu mai pot discerne ce să...

Nodul din gât e bunicul și broasca lui

La 6:30, în iulie, soarele insista să toarne lumină în cameră pe la marginile cearceafului atârnat în fereastră. În somn, un firicel de salivă i s-a prelins pe obraz și s-a scurs pe pernă. Ca un abur se ridica sforăitul ritmic al tatălui, iar mama dormea la dreapta...

Mîine moare tata

Se trezise cu un zumzet în cap de parcă ar fi fost locuit de colonii întregi de viespi. Mîine moare tata, își aminti, și un fior de greață și oroare îi scutură întreg corpul. Se ridică cu greutate din pat și se tîrî împiedicat spre cafetieră. Îi trecu prin cap că nu e...

Am glumit

— Chiar ești conte? l-am întrebat la prima cină, după ce-l...

O doză rezonabilă de sensibilitate

Pun aluatul de tarte în forme și mă pregătesc pentru toate celelalte...

Empatheia

Buză Spartă se întoarce la birou cu ochii roșii. Merge des în Camera...