Pun aluatul de tarte în forme și mă pregătesc pentru toate celelalte despărțiri care mă așteaptă. Asta fac de când a murit bunicul meu. Bag tava în cuptor și mă duc la fereastră. De câteva zile mirosul glicinei se amestecă cu cel de tei. Zăresc animalul micuț, peste care moartea a dat când mai avea câțiva pași și ieșea de pe alee. E un pui de șoricel. Cu siguranță n-a murit otrăvit, vecinii noștri n-au obiceiul. Din poziția în care a rămas, ușor înclinat pe spate, i se vede burtica. Are o codiță foarte subțire. Un șoarece deloc echipat pentru viață.

Și ziua asta începuse bine. O sâmbătă care nu prevestea nimic nou, doar făcea legătura cu trecutul. E mai greu să-i vorbești despre un șoricel mort decât să-l lași să iubească, sub ochii tăi, lângă tine, altă femeie. E mai greu să deschizi discuția decât să anticipezi că numai pe ea o vrea, deși tandrețea și plăcerea se vor împărți în mod egal. E un bărbat educat și trebuie să-ți mulțumească și în felul ăsta, mai ales în felul ăsta.

Când mi-am dat seama că e îndrăgostit de Cezarina, am intrat puțin în panică, apoi am început s-o plac și eu. Desi absolventă de Conservator, și-a dat seama la timp că nu va deveni o mare violonistă, în cel mai bun caz va cânta până la pensie în Orchestra Națională Radio, pierdută printre ceilalți instrumentiști. Așa că s-a repliat, a studiat teoria și istoria muzicii, și-a ales ca temă de doctorat Vioara în creația lui Johannes Brahms și, pe lângă jobul de profesoară la Conservator, a prins și câteva colaborări ca prezentatoare la evenimente muzicale. Așa am cunoscut-o și noi, într-un sfârșit de iulie, acum doi ani, când a prezentat un microrecital de muzică de cameră în încheierea Congresului Naţional de Ortopedie-Traumatologie, ediția a 18-a. Cu o voce răgușită, de femeie în vârstă, în contrast cu înfățișarea mai degrabă de păpușă, ne-a povestit că Brahms și-a compus Recviemul după Biblia lui Luther, dedicându-l mai degrabă celor rămași în viață decât celor morți. Un cântec de mângâiere pentru cei istoviți de plâns.

Am ieșit într-o seară toți trei, am mâncat o cutie de macarons și ne-am amețit zdravăn de la șampanie. A fost mai simplu decât mă așteptam. Dimineață, la cafea, am căzut de acord că, începători fiind, ne-am descurcat destul de bine, iar Cezarina ne-a lăudat salteaua cu arcuri biconice. În timpul ședinței de audit m-am simțit generoasă. Un pic Simone de Beauvoir, cu turbanul ei, un pic Virginia Woolf, un pic Electra din Love de Noé. În plus, soțul meu nu e nici filozof, nici cineast, nici măcar editor, cu atât mai mult suntem speciali.

Apoi, multă vreme, Cezarina a fost foarte prezentă în gândurile mele, probabil că abia atunci m-am îndrăgostit și eu de ea. Și mi-am dat seama că nu despre frumusețe este vorba, deși nu mă puteam opri să mă compar cu ea. M-am îndrăgostit de Cezarina pentru că era liberă. S-a aruncat în aventura asta fără plasă de siguranță, fără măsuri de precauție, fără să-i pese de viitor. Doar pentru a-și oferi plăcere, pe care, o provincială ca mine, a considerat-o întotdeauna inferioară dragostei.

Toate ferestrele noastre dau spre alee. O să vadă și el șoricelul, dacă nu l-a văzut până acum. Aș putea să ies eu, să-i învelesc trupușorul în ceva și să-l arunc la ghenă. Aș putea să-l fac să dispară, așa cum și-ar dori mama lui. Dar aș vrea s-o facă el pentru mine. Și dacă nu pentru mine, măcar pentru Vlad. Din camera lui se aude Ramones: o doză rezonabilă de sensibilitate. Ca să fiu sigură că l-a văzut, aș putea să mă duc să-i spun. Dar nu știu cum să formulez ca să nu i se pară exagerat. Deși la începutul relației nu i s-ar fi părut. Cât există dorință, poți să sari cu toate fricile și angoasele, poți să povestești chiar și anecdote cu mătuși. Totuși, ne-am mai spus lucruri și în ultima vreme. Acum vreun an, când am ieșit de la Trei culori. Albastru de Kieslowski, ne-am dat seama că pe amândoi ne mișcase cel mai tare momentul în care Julie împrumută pisica vecinului ca să scape de șoarecii pe care-i găsise în casă, deși știa că sunt și pui abia fătați. Îi văzuse. Mici de tot și înfometați, își revendicau dreptul la viață. Dar poveștile din filme, oricât de dure, nu se întâmplă pe aleea blocului tău.

Spre seară a fost vijelie, a plouat cu tunete și fulgere, și am sperat că apa o să-l ia de pe alee. Dar dimineață șoricelul era tot acolo, parcă în aceeași poziție, tot cu burtica spre ferestrele noastre. Așa a rămas și duminică. Abia luni, când m-am întors de la serviciu, dispăruse. Cel mai probabil l-a aruncat doamna care face curățenie.

 

Corina Sabău

CORINA SABĂU a debutat cu romanul Blocul 29, apartamentul 1 (2009, Editura Polirom), selecționat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry, distins cu Premiul pentru debut în roman în cadrul Colocviilor Romanului Românesc și nominalizat la Premiile revistei Observator Cultural și Marile Premii Prometheus. În 2012 a publicat la Editura Polirom un al doilea roman, Dragostea, chiar ea.  A fost coscenaristă a filmului Toată lumea din familia noastră (2012), regizat de Radu Jude și produs de Hi Film, câștigător a numeroase premii internaționale. Și se auzeau greierii este cel mai recent roman al Corinei Sabău, publicat în 2019 la Editura Humanitas, în colecția Scriitori români contemporani. Nominalizat la Premiile Revistei Observator Cultural și la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, în 2021 romanul a apărut în Franța, la Belleville Editions, în traducerea Floricăi Courriol, cu titlul Et on entendait les grillons.

Mai stai

— Aoleu, de ce suni la ora asta, s-a-ntâmplat ceva cu mama? — Cred că moare, hai încoace că mi-e frică! Nu vreau să fiu singură cu ea! — Hai că vin, descuie poarta. Ileana se uită la bătrână, își pune haina groasă și iese în curte să tragă zăvorul. Afară o izbește...

Madrid

La aeroport, m-a întîmpinat același șofer al Instituției care mă așteptase și la Berlin, în urmă cu cîteva luni. În jur de 60 de ani, mic de statură, rontunjor, vioi, grizonat. Oare cum de reușesc băieții ăștia să mișune prin toată Europa? Cum de pot fi omniprezenți?...

Mesajul

Făcu un pas hotărât pe câmpul întins. La atingerea solului, neașteptat de moale, i se înmuiară membrele inferioare. Totul arăta atât de limpede și de impunător. Mii de milioane de stimuli trecură prin costum și îi inundară receptorii. O așezare verde, lină, un înalt...

Mesajul

Făcu un pas hotărât pe câmpul întins. La atingerea solului,...

O umbră şi-un ecou

Aveam zece ani când a venit ordinul de evacuare. Mama ne-a îmbrăcat,...

Liniște

M-am trezit amețită și m-am ridicat frecându-mi ochii. Am traversat...