…Apariția unui homosexual vienez în miezul conflictului din Ion, un etnograf amator care caută Adevărata Incontestabilă Realitate, suflul acela primar, necontrafăcut, de viață, şi care, în excursiile lui de documentare pe câmpiile Pripasului, dă peste Ion, sărutând pământul – bineînțeles, scena îl marchează profund pe vienez, care, în zilele următoare, începe sã-l urmăreascã de la distanță, luându-și de zor notițe și făcând o mulțime de fotografii, prilej cu care observă detalii interesante, inedite, cum ar fi, printre altele, un tors transpirat, strălucind orbitor în lumina soarelui, precum şi niște fese musculoase, scânteind prin pantalonii rupți, sau un organ masiv şi noduros (pe care îl observă într-un moment în care Ion, ascuns dupã un stog de fân, se masturbează gândindu-se la Florica).
Și de aici încolo vienezul empatizează în aşa hal cu obiectul său de studiu încât nu se mai poate abține să nu încalce puțin deontologia, luând contact cu Ion şi făcându-i niște propuneri destul de străvezii, pe care acesta se face că nu le aude şi continuă să bată coasa, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar vienezul se încăpățâneazã şi, în zilele următoare, iterează propunerile, ba chiar încearcă să-l momească pe Ion cu un parfum ieftin și nişte cămăși multicolore uzate, întâmpinând însă un refuz dârz, întunecat, cu atât mai întunecat cu cât satul, spre necazul lui Ion, începe să vorbească.
Vienezul, vorbeşte gura lumii, a mai sedus trei flăcăi (evident, mult mai soft și mai tineri decât Ion), i-a făcut de căcat, e clar că Ion ar vrea să scape, să-i dea viteză, dar vienezul se ține scai de el, seara se plimbă oftând pe sub ferestrele lui, Ion pune dulăul pe el, dar vienezul nu se dă bătut, nu-i mai este frică de nimic, simte înfiorat cum în el s-au deșteptat ca dintr-un somn adânc forțe stihiale, sălbatice, din noaptea în care şi-a vopsit fața şi a reluat pentru sine ritualul acela straniu, barbar, cu sărutatul pământului.
Din punctul acela mai departe își pierde parcă orice rușine şi, trecându-și peste zgârcenie, începe să vină cu propuneri din ce în ce mai oneroase, îi promite că o să-i cumpere pământ, ,,dublu cât al lui Vasile Baciu”, adaugă repede Ion, încercând să negocieze, semn că în sufletul lui, disputat până acum de două pulsiuni – două ,,glasuri”, cum le zice Rebreanu – a apărut deodată un al treilea, glasul comunității care se distrează pe cinste pe seama lui.
Vienezul prinde curaj, îi pune mâna pe sex, Ion se scandalizează, îl ia la bătaie pe vienez, care descoperă cu înfiorare comuniunea mistică, obscură, a stihiilor din sufletele lor, vine cu propuneri din ce în ce mai ample, mai hazardate, Ion se prinde că aberează, popa Belciug aruncă anatema asupra casei Glanetaşului, Ion vede negru în fața ochilor și-l bate crunt pe vienez, Ana, deja căsătorită cu George, îl privește visătoare pe vienez cum se întoarce învinețit de la Ion, Solgobirăul Chițu sesizeazã poliția imperială că un cetățean austriac este abuzat fizic cu regularitate ,,de un iobag” (țuguindu-și disprețuitor buzele când o spune).
Ion este chemat în fața instanței, vienezul încearcă să-l salveze şi afirmă, într-o română stricată, că el numai jucat cu Ion, stârnind ilaritate în sală, învățătorul Herdelea, blajin din fire, depune și el mărturie în favoarea lui Ion, dar cuvântul solgobirăului Chițu și al preotului Belciug, care conlucrează fructuos cu poliția imperială asupra cazului, atârnă mai greu, iar Ion este condamnat la ani grei de temniță, spre satisfacția preotului Belciug care, în prima duminică după proces, agită crucea în noua biserică, tunând împotriva oamenilor cu carte care îi ajută pe nelegiuiții de sodomiți, iar a doua zi rupe orice relație cu familia Herdelea (,,Pămătuful”, exclamă cu năduf doamna Herdelea), păstrând relații doar cu Titu, care, pe toată durata procesului, a fost în focuri cu Roza Lang.