1. Nardo și cu mine lăsăm în urmă bubuitul valurilor. Din spatele bicicletei lui savurez deliciile suculente ale verii. Încerc să nu mă gândesc la un milion de motive pentru care o femeie într-o țară străină nu ar trebui să meargă la plimbare cu un bărbat pe care tocmai l-a cunoscut.

2. Dimineață, un taxi mă ia de la aeroport. Trecem prin livezi în pantă și ne oprim în fața locului de desfășurare al nunții surorii mele vitrege: o vilă de pe malul lacului, direct dintr-un basm. Schimbăm politețuri și-mi spune: „Știi, e o ușurare că nu l-ai adus pe tipul ăla care și-a falsificat identitatea pe internet.”

Renunț la turul vinăriei pentru a explora singură dealurile blânde. Nu durează mult, aud sunetul slab al valurilor spărgându-se de stânci. Dând la o parte tufișurile de-a lungul drumului, încerc să-mi scot din cap cuvintele ei.

3. Colton și cu mine ne-am întâlnit pe Facebook. O căutare inversă de imagini mi-a demonstrat că poza lui de profil este a altcuiva. Când ne cuibărim pe canapea, după o zi lungă, recită poezii de Sylvia Plath și cântă la chitară melodii de la Heart. Nu regret că i-am dat o șansă, dar, uneori, a treia persoană din relația noastră mă face să-mi pierd firea. Colton este îndrăgostit în secret de Sean Flynn, actorul hollywoodian transformat în corespondent de război, care a dispărut acum cincizeci de ani.

Înainte de Colton auzisem doar de Errol Flynn și moravurile lui îndoielnice. Colton m-a pus la curent cu fiul, Sean, care s-a opus imaginii de doar-o-altă-versiune-a-tatălui său nechibzuit. Speranța de a fi definit prin propriile realizări i-a alimentat, probabil, cariera de fotojurnalist. Altfel, nu era nevoit să meargă la război, un doctor îl scutise de recrutare.

4. După ce mă lupt cu dealul, sunt recompensată cu o senzație de descoperire. Mirosul sălbatic al florilor de câmp. Coasta abruptă care mă separă de apele întunecate. O strălucire în nisipul aspru de pe marginea potecii. Mă aplec în genunchi și sap cu mâinile. Îmi trece prin minte că ar putea fi un ac, sau ceva, altceva, ce ar trebui să rămână îngropat. În cele din urmă, dezgrop un aparat foto corodat, cu litera S gravată pe capacul negru al obiectivului.

5. În avion, maxilarul mi se încleștează când un film de acțiune îmi aduce aminte de un Sean naiv, care ajunge la Saigon. Este una să falsifici documente de angajare la Paris Match, alta să te parașutezi în zone de război, când singura ta experiență de luptă este din filme de Hollywood, cu pirați.

6. Hotărăsc să las aparatul foto la o secție de poliție. Drumul pustiu care duce spre satul următor este liniștit, până când un bărbat vesel pe o bicicletă începe să rostească cuvinte străine care sună frumos. Arunc o privire în coșul de pe roata din față, plin ochi cu fructe. Mă vede și-mi oferă o mână de struguri roz.

7. Până când termin să-mi recapitulez în gând prima zi ciudată în Italia, apare la orizont o citadelă zimțată. Nardo cotește abrupt și se oprește în fața unei căsuțe înconjurate de glicină cățărătoare. Femeia veselă care ne întâmpină își pune mâinile la gură, de parcă ar recunoaște aparatul foto. Ochii mei încep să se înroșească. Nu sunt sigură dacă ar trebui să dau vina pe sensibilitatea mea la struguri sau pe atașamentul față de aparatul foto misterios. Ezit, apoi îi dau drumul din mână.

8. Colton e foarte nedumerit că sora lui Sean i-a vândut Leica la câțiva ani după ce dispăruse. Aparatul era însoțit de o curea personalizată, pe care Sean o confecționase folosind o sfoară de parașută și un ac de grenadă. Deși o avea la el în majoritatea misiunilor, în ziua dispariției sale a lăsat-o la hotel. John Steinbeck IV o preluase și i-o înmânase surorii lui Sean în Franța, pe când știrea răpirii lui se răspândea.

9. Nardo și femeia inspectează Leica. Între timp, o senzație pulsatilă îmi străbate tâmplele. Sunt convinsă că până și histamina dintr-o mână de struguri m-ar putea doborî. Ar trebui să caut o farmacie. Îmi imaginez curajul necesar ca să te avânți în teritoriu inamic și să înfrunți soldați Viet Cong. Scoțând iPhone-ul din buzunar, fac câteva poze cu ochii în lacrimi. Soarele de amiază este orbitor și nu văd cum mi-au ieșit fotografiile. Dacă ar fi aici Colton, m-ar încuraja, mi-ar spune: „Primele fotografii ale lui Sean au fost supraexpuse, dar, la un moment dat, a învățat cum se face; la fel și tu.” În cele din urmă, simt o palmă pe spate. Îmi întorc capul, e Nardo. Îmi înmânează, din nou, aparatul foto.

10. Mă duce pe un promontoriu sălbatic și privim cum soarele se retrage în spatele orizontului. Arată cu degetul spre Leica din poala mea. Ridic din umeri, dar deja planific să o dezmembrez și să-i împrăștii bucățile în mare. Poate că, astfel, fantoma trecutului lui Sean ar dispărea odată cu ea. Privim stelele, când pământul începe să tremure. În timp ce ne grăbim să ne îndepărtăm de coastă, aparatul îmi alunecă pe picior și dispare în întuneric. Nardo mă strânge în brațe, în timp ce pământul se zbate.

Poate că Leica nu era menită să apară în lumea mea. Mă gândesc la Colton. La Sean, la cum și-ar fi trăit viața dacă ar fi rămas un plimbăreț pe plajă în Bali. Unele lucruri sunt imposibil de prezis.

 

Ana Prundaru
Ana Prundaru s-a născut în România și în prezent locuiește în Elveția. Pe lângă cariera sa juridică, ea scrie și ilustrează pentru publicații precum Nashville Review, Litro, New England Review și Kyoto Journal.

Ecranul

Stadionul nu arăta prea bine. Câteva petice de iarbă amestecate cu pământ si două tribune ruginite, cu găuri care se căscau sub picioarele ei. Îl căută pe Costi din ochi, pierdut dincolo de poartă, unde începeau câmpurile de tenis ale hotelului. Bertha alerga ca...

Cum să faci un nod

Se dedică lui Augusto Monterroso, autorul Dinozaurului. „Când s-a trezit, dinozaurul era încă acolo˝. Dinozaurului nu-i pria dimineața ploioasă. Până mi-am făcut cafeaua, deja se întristase. Când am terminat-o, se cuibărise sub masă, străveziu și tăcut. Aveam să...

Smida

A descoperit Smida la festivalul de jazz de acolo. A simțit că locul acela îi aparține, că a fost creat anume pentru el. Se mira că l-a cunoscut atât de târziu, deși fusese în el de la bun început, ca un peisaj interior care își găsea în sfârșit o întrupare....

Prietenii tatălui

Pe mut îl știam de când ne căra cârnații la colindat. Ținea la noi,...

Nodul din gât e bunicul și broasca lui

La 6:30, în iulie, soarele insista să toarne lumină în cameră pe la...

Ești fraier

În fiecare vacanță de vară merg la tata trei săptămâni. Mă simt bine...