Niciun copil nu se mai născuse în ultima vreme în satul de pe malul Dunării. Doar câinii ce mai dădeau din coadă a viață, pe ulițele cu bălți din care, odată intrat, nu știai dacă ieși. Mai bine vezi de le ocolești, mamă, îmi zicea gazda mea, tușa Petra, că nu par ele prea mari, da’ așa s-a dus ăl mic al lu’ Costică al Ilenii, a intrat într-o baltă de-asta și nimeni nu mai știe de el. Doar mamă-sa, biata, zicea că îl aude noaptea cum strigă, da’ cine știe, acum s-a dus și ea și nu-l mai aude nimeni.
De douăzeci și șapte de ani nu mai avem nașteri, a oftat primarul. S-a uitat la mine de sub sprâncenele lui groase, cu fire răsucite ca vrejurile de fasole pe care le ridica mama în fiecare primăvară și le lega cu ață de aracii de dud, ăia mai subțiri, că pe ceilalți îi folosea la vie. Noroc cu înmormântările, Doamne iartă-mă, că altfel n-avea Sandu nimic de scris în registrul ăsta, rămânea fără obiectul muncii, hă hă. Adevăru-i că de-acuma nici nu mai are cine face copii, dacă n-au făcut la douăzeci-treizeci de ani, n-or face acum, când a mai tânără din sat e trecută de cincizeci. Doar dac-am reuși să aducem niște tineret, da’ de un’ să-l luăm, cine vine la noi aici, la capătul Pământului. Și, oricum, femeile astea zic că degeaba ar veni, că locul e blestemat să piară.
Care femei, am întrebat, ei, femeile, mi-a răspuns el, ridicând din umeri. Când a dispărut ăl mic al Ilenii cică maică-sa ar fi zis să dea Domnu’ să nu mai fie picior de copil în satul ăsta. Așa e când pățești un necaz, zici ce-ți vine la gură, n-a luat-o nimeni în seamă atunci, apoi a trecut un an, au trecut doi, lumea a început să vorbească, să vezi tu, dom’le, că de-aici ni se trage.
Eu, să-ți spun drept, nu le-am dat atenție, că nici înainte n-aveam mai mult de patru-cinci nașteri pe an, da’ când am văzut că Ioana a Florii pierde sarcina, Mirela lu’ Văcaru moare cu copil în burtă, aia mică a lu’ Pițur nu rămâne gravidă neam, ce să mai, nici una nu naște, m-a cam pus așa pe gânduri. Plus că începuse lumea să se revolte, veneau peste mine, de ce nu faci, dom’le, nimic, de parcă ce puteam eu să fac, da’ na, așa e omu’, tre’ să dea vina pe cineva. Așa că m-am dus la Ileana și i-am zis, hai, de, te rog eu, du-te și tu la popa și vezi ce poți să faci să rupi blestemu’ ăsta sau ce-o fi. Da’ crezi c-a vrut, nici în casă nu m-a primit, de la ușa oborului m-a luat la goană, pun câinii pe tine dacă te mai prind pe-aici.
Da’ io n-am mai spus la nimeni, am zis c-am fost și-am rezolvat, l-am chemat și pe popa și i-am spus să facă ce-o ști el, și-a făcut omul, șapte duminici a citit slujbe de dezlegare, sau cum s-or numi, tot degeaba a fost. Și-apoi Ileana s-a dus, nu știe nimeni unde, a dispărut pur și simplu într-o zi, unii zic că a omorât-o bărbat-su și-a îngropat-o pe undeva, alții că s-a aruncat în baltă după ăl mic. Eu zic că s-o fi dus înapoi la neamurile ei din Ardeal, că era venetică aici la noi, o luase Costică de la ziar, dăduse ea anunț că vrea să se mărite. Și Costică, prost, citise și-o luase așa, n-o întrebase nimic.
Oricum ar fi, noi tot fără copii suntem, cum ne vezi și cum te văd. Îți spun, în douăzeci de ani ne ducem toți, rămâne satul părăsit, le-am și zis la partid, că mai vine câte unul peste mine, să fac campanie, să câștigăm alegerile, de parcă nu le-am câștiga oricum. Eu le promit, dom’le, tot ce ziceți ‘mneavoastră acolo, la oraș, cu pensiile, cu astea, da’ n-am pentru ce mă zbate, cum să te mai uiți spre viitor când nici școală, nici grădiniță nu mai avem în sat de vreo cinșpe ani, dacă n-o fi mai bine. Prin alte părți au făcut locuri de joacă noi, cu leagăne, cu tobogane, la noi pentru cine să facem, doar nu m-oi da eu cu baba mea în ele.
Păi și copiii ăia care s-au născut înainte de asta, acum douăzeci și cinci – treizeci de ani, unde sunt, că ați zis că nu aveți femei sub cincizeci de ani. Ei, domniță, și-aici avem o problemă, că vezi dumneata, nu mai trece nici unul pe-aici, le e frică să nu-i atingă blestemul. Nu-i vorbă, că și așa poate i-o fi atins, că eu unul n-am auzit să aibă vreunul copii, da’ nevastă-mea zice că sunt eu moș, așa e modern acum, întâi să ai serviciu, să-ți iei casă, mașină, și-apoi vezi cum și cu cine te-nsori, dacă te mai însori. Păi și soră-mea, Julieta, stă la București, e plecată de când era la liceu, are doi copii trecuți de treișcinci, da’ vine vorba că umblă cam din floare-n floare, fără rost, nu mai e ca pe vremuri.
Ce, dumneata ori ești măritată, ai copii, că, să nu te superi pe mine, ești și mata nițel trecută, ar cam fi fost timpul. Nu am, dar nici nu vreau, eu cred că suntem deja prea mulți pe Pământ, nu mai sunt resurse să ne țină pe toți. Păi și-atunci ce cauți aici la noi, domnișoară, că eu credeam că ai venit să ne dai la ziar ca să ne ajute cineva! Și când colo te pomenești că veniși special ca să fii sigură că nu faci copii, hă? Florine, ia vezi de-o condu pe duduia la Petra lu’ Nae să-și ia bagajele, că io ziceam că e om de bine, auzi tu, suntem prea mulți pe Pământ, Doamne apără și păzește, care-o mai sta de vorbă cu toți nebunii.