În după-amiaza primei zile de concediu mă pomenesc în mijlocul mării, sub un ochi de soare ieșit din orbite, pe o saltea gonflabilă, neînțelegând de la bun început unde sunt. În mod normal, nici nu mi-aș fi închipuit că aș putea ajunge acolo, căci mi se făcea rău doar la gândul de a intra în apă mai sus de genunchiul broaștei.

Pe la orele amiezii, Suzy adormise buștean și, zic, să cobor, să mai trag o țigară, nu prea aveam chef de somn. Chiar la recepție îl întâlnesc pe Flenchea, de care uitasem deîndată ce m-am însurat. Hotărâm că mergem la plajă, mai schimbăm o vorbă, ne mai răcorim cu un pahar. Ne așezăm pe o saltea gonflabilă-peștișor, uitată de cineva sub un palmier de plastic. Nu-știu-după-a-câta-bere Flenchea decide să ne scăldăm.

Simt cum inima îmi bate tocmai în gât! Mă apuc cu ambele mâini de aripile saltelei, iar cu tălpile unite pe sub ea mă aranjez într-o poză de hatha-yoga, cogeamite buhai, cum zicea tata, mare și gras, care nu poate să înoate. Iată-mă, în buricul mării, pe o Dory. Caut cu degetul mare telefonul, dar tot atunci înțeleg că sunt… fără slip, undeva pe la Euforie Nord, dar mai exact în Marea Neagră. Un iceberg îmi despică ființa în două. Îmi dau seama că telefonul a rămas pe plajă. Dumnezeule mare, dacă dă de el Suzy!

În prima zi de vacanță, Suzy a zis: pânzele sus, parolele jos! Am acceptat, că nu-s bestie, dar mi-am propus totuși să fiu precaut și să nu-mi las telefonul fără supraveghere. Am șters și mesajele de la Pufi S, Pufi M și Pufi XXL, ba chiar am avut strălucita idee să înlocuiesc numele lor cu… ei, dar nu mai țin minte cu cine. Cu toate aceste măsuri strategice aplicate, sunt destul de alarmat că poate ajunge telefonul pe mâna lui Suzy.

Salteaua îmi pare în acea clipă o insulă de pe care nu voi putea să evadez. Mi se face silă să stau cu mine însumi și încep să dau disperat din mâini și picioare, dar nu reușesc decât să mă învârt pe loc. Chiar dacă mă mișc, nu știu încotro, nu văd decât valuri, mi-e capul greu și tulbure. Încerc să-l ridic un pic și, spre marea mea uimire, descopăr că plaja de la Euforie Nord nu e prea departe. Un soi de negură îmi plutește în ochi, parcă o deslușesc și pe Suzy, ba apare, ba dispare. Mi se pare că ține telefonul meu în mână și citește mesajele, toate porcăriile care intră la fiecare zece secunde! Capul meu nu mai rezistă, se prăbușește, dar, în clipa următoare, cu îndrăzneala unuia care a văzut filmul Titanic, alunec în apă.

Cu o mână strânsă de saltea și cealaltă pleoscăind la întâmplare, încep să mă îndrept spre râvnitul mal al Euforiei. La un moment dat, picioarele încep să mi se miște atât de ferice în apă, că o las ușurel pe Dory din mână pentru o clipă. Încerc să mă țin de ea doar cu bărbia și să dau din ambele mâini, dar un curent mai rapid mi-o smulge și o duce vreo câțiva metri mai încolo. Speriat, iau aer în piept și înot. Încerc să înșfac salteaua, dar ea zboară și mai departe. Dau ca un scăpat din mâini și din picioare, de parcă mă urmăresc zeci de rechini flămânzi și, fără să înot foarte mult, simt cu degetele piciorului ceva tare.

Atunci încerc, frate, să fug prin apă, peste apă, dar cum acest lucru e destul de dificil, mai dau din mâini și picioare. Când marea îmi ajunge pe la buric, fac câteva salturi peste valuri, căzând și înghițind apă și scoici. Caut punctul de unde a început peregrinarea mea, însă, cum sunt cam dus cu valul, pierd minute bune, ba împiedicându-mă de un picior, ba de altul, până ajung la palmier. Nici urmă de Flenchea, telefon, slip – nimic! Dacă-i așa, o tulesc spre hotel.

Mai întâi ajung la etajul nostru, apoi zic nu, să cobor înapoi, să-l caut pe Flenchea. Dau de el dormind pe o altă saltea, chiar în hol, cu hainele mele sub cap. Îl scutur de umeri, se întoarce pe cealaltă parte și atunci apare slipul, un șlap și telefonul, telefonul meu! Trei apeluri nepreluate, de la Gică S, Gică M și Gică XXL. Cine, mă, să fie ăștia, cine să fie?!

Intru în vârful picioarelor în cameră, unde nevastă-mea doarme cu un picior pe pat și unul pe podea. Pun telefonul pe modul avion și îl așez elegant lângă al ei. Mâine la amiază nu mă mai duc nicăieri, mi-ajunge o lecție de înot.

 

Adelina Labic-Lungu

Adelina Labic-Lungu s-a născut în anul 1976, în Republica Moldova, raionul Călărași, satul Meleșeni. A debutat în anul 2018 în revista Rotonda Valahă din România cu un grupaj de poezii. În anul 2019 apare volumul de poezie ,,Pe aripile timpului” (Editura Pontos), iar în anul 2020 scoate de sub tipar cartea de povestiri scurte pentru copii ,,Semințe de Cer” (Editura Epigraf). În 2021 obține Premiul Special Nicolae Dabija, în cadrul concursului ,,Radu Cârneci”, ediția IV, organizat de Editura Betta, România și editează volumul de poezii ,,Nervul metaforei” (Editura Betta). În anul 2023 apare de sub tipar cartea de poezii pentru copii ,,Într-un cuib de rândunici!” (Editura Bestseller).

Imperiul de gunoi

Al treilea dintr-o generație de gunoieri, Luca s-a îmbogățit printr-un mix de creier și baftă. Când a izbucnit revoluția minimalismului și toată populația a decis că are nevoie de mult mai puțin pentru a trăi, pubelele s-au umplut primele. Era de prost gust să donezi...

Sirenă

Eram acolo ca să apăr circuitul fiindcă, de câteva zile, nu mai vorbisem cu Ramo, iar asta presupunea slăbiciune în sistem. Îmi închipuiam că trăiește cu tutun ieftin, din ăla amestecat cu hârtie perforată, fără mâncare de acasă și, în general, fără un leu în buzunar....

Chifle

Prima dată când Emily purtase verighetă, inelul radia energie – iubire sau ritualul iubirii, dovadă fiind nunta gălăgioasă organizată la bordul unui vas, o ditamai petrecerea pe apă, în ciuda bătăilor de cap cu rudele, foștii și prietenii. După câțiva ani renunțase să...

Rituri

Deschise ochii. Rochie albă, ea întinsă pe pământ. Își descleștă...

Mamaie Opili

Stă nemișcată cu mâinile împreunate la piept. Se uită pe geam,...

Prima zi în Italia

1. Nardo și cu mine lăsăm în urmă bubuitul valurilor. Din spatele...