— Dacă mă iubești, mă ajuți.

Avea dreptate, patruzeci de kile și cancer terminal. I-am găsit ușor vena. Am aruncat fiolele golite de morfină la gunoi și l-am scos pe Oscar la plimbare. Îi plăceau frunzele uscate, în fiecare toamnă își pierdea mințile alergând prin ele.

Era câinele meu, nu al ei.

Oscar nu mi-ar fi cerut un așa ajutor, niciodată.

 

Maia Levantini
Maia Levantini s-a născut și a crescut în București. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și locuiește, din 2002, în Statele Unite ale Americii, unde este profesoară de psihiatrie și neuroștiințe la Universitatea din Pittsburgh. A debutat în 2017, cu romanul Cu titlu provizoriu, apărut la Editura Compania, iar în 2021 a publicat, la Tracus Arte, Cine te uită.

Daneza

Toată lumea din familie este speriată de el. Eu îi spun Bunicu. E dur cu toți. Și cu mine a avut o tentativă. Nu știu daneză, așa că vorbesc cu toată lumea în engleză, doar că Bunicu nu știe. Când am venit, l-a pus pe iubitul meu, Erik, să-mi traducă: „ai două...

Jurnal pentru viitor

Pe 31 octombrie, o rachetă rusească lovește Naslavcea. Pe _________ (data din calendar), miliția rusă intră în Moldova. Pe _________ (data din calendar), predau toate orele în rusă la __________ (școala cea mai apropiată de casa ta) pentru prima dată din anii ‘80. Pe...

Renunțarea la îmbătrânire

În dimineața în care am împlinit treizeci și nouă de ani i-am spus Clarei că, în timpul nopții, luasem hotărârea să nu mai înaintez în vârstă. Firește, gândul nu-mi venise peste noapte. Aluzii vagi la oprirea propriei îmbătrâniri făcusem încă din vară. Așa cum mă...

Mama știe

Am cel mai lat guler cu broderie spartă din toată clasa. Alb...

Răbdarea căutătorului în arhive

Își înfășură fularul mai strâns în jurul gâtului și își îndesă...

Ca noi toate

Există, în Piața Obor, o zonă cu muzică ușoară veche, oameni care...