— Dacă mă iubești, mă ajuți.

Avea dreptate, patruzeci de kile și cancer terminal. I-am găsit ușor vena. Am aruncat fiolele golite de morfină la gunoi și l-am scos pe Oscar la plimbare. Îi plăceau frunzele uscate, în fiecare toamnă își pierdea mințile alergând prin ele.

Era câinele meu, nu al ei.

Oscar nu mi-ar fi cerut un așa ajutor, niciodată.

 

Maia Levantini
Maia Levantini s-a născut și a crescut în București. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și locuiește, din 2002, în Statele Unite ale Americii, unde este profesoară de psihiatrie și neuroștiințe la Universitatea din Pittsburgh. A debutat în 2017, cu romanul Cu titlu provizoriu, apărut la Editura Compania, iar în 2021 a publicat, la Tracus Arte, Cine te uită.

Let there be… Tobă

După vacanța de iarnă ne aștepta monotonia celui de-al II-lea trimestru. Iernile erau mai friguroase în anii `90, cu zăpadă, multă mâzgă și dâre noroioase oriunde pășeai. Faptul că urma să ne hățănim cu sarsanalele pline până la Timișoara în personalul de Nerău...

Antropologul

și-a lăsat cămașa pe marginea scaunului, iar acum așteaptă dezbrăcată până la brâu. Poate de aceea frigul a cuprins-o atât de rău în dimineața asta; e obișnuită cu el, nici nu-l mai simte, îl preferă de când se știe. O singură dată căldura a învăluit-o și atunci era...

Semnalul

La început, când abia venise, îi plăcea mult să privească oamenii. Însă puntea aceasta între două priviri lăsa prea mult loc: șanțurile nazogeniene pe care se așeza ușor o grimasă, vreun tip dubios ce începea s-o privească țintă până la coborâre, înghețând-o de...

Unicu și Unica

Urc repede scările, urmată de un miros strident: varză călită plus...

Diversificare

Copilul n-avea s-o mai ducă mult, oricum ar da-o, n-are cum să...

Ecouri

Nu-și dădea seama de ce apartamentul fusese atât de ieftin, dar își...