— Dacă mă iubești, mă ajuți.

Avea dreptate, patruzeci de kile și cancer terminal. I-am găsit ușor vena. Am aruncat fiolele golite de morfină la gunoi și l-am scos pe Oscar la plimbare. Îi plăceau frunzele uscate, în fiecare toamnă își pierdea mințile alergând prin ele.

Era câinele meu, nu al ei.

Oscar nu mi-ar fi cerut un așa ajutor, niciodată.

 

Maia Levantini
Maia Levantini s-a născut și a crescut în București. A absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și locuiește, din 2002, în Statele Unite ale Americii, unde este profesoară de psihiatrie și neuroștiințe la Universitatea din Pittsburgh. A debutat în 2017, cu romanul Cu titlu provizoriu, apărut la Editura Compania, iar în 2021 a publicat, la Tracus Arte, Cine te uită.

Salonul 7

Cine sunt eu? Mă uit în jurul meu și urlu. Nuuuu! Nu mă închiiiiiideți aiiiiiiici! Salonul șapte are mereu ușa încuiată. Șchiopul are grijă, descuie ușa, o încuie la loc. Inima mea face lab-dab, lab-dab. Intră cel pe care Șchiopul îl strigă Pictorul, se uită la mine...

O umbră şi-un ecou

Aveam zece ani când a venit ordinul de evacuare. Mama ne-a îmbrăcat, ne-a luat și am plecat încolonați spre trenul de vite care urma să ne ducă de la Ungheni la București. Fiindcă eram speriați, ne-a spus că mergem la tata, mecanic de locomotivă mobilizat la punctul...

La patron

E o pată mare, nu iese oricât bicarbonat ar turna. Nu că i-ar trece prin cap asta. Cu bucăţile-i mai nasol, nu ştiu cum să le strângă. Care-i diferenţa între trunchiul ăsta şi ălălalt? Între un picior, un deget sau un braţ, o vână de om şi una de copac? Mai puţină...

Ești fraier

În fiecare vacanță de vară merg la tata trei săptămâni. Mă simt bine...

Ecou

— Ești sigură? Pot s-o iau pe Ioana în cărucior. Nu i-a răspuns. Ar...

Bune rânduieli

— Astăzi la ora 12 va avea loc înmormântarea ta. Preotul mă...