Fetele așteptau în culise începutul probei de defilare. Era primul ei concurs de miss. Categoria 12 ani. Miza era mare, mama îi promisese ultimul model de iPhone dacă ia măcar un premiu, oricare, chiar și pe ăla pentru popularitate. Așa spusese, iar Klara spera să se țină de cuvânt.

În ultima vreme nu mâncase aproape nimic. Voia să încapă în rochița de la CK, pentru care se făcuseră multe sacrificii. Cântarul arăta mai puține kilograme, însă nu era destul. Ochii Klarei începuseră să sclipească la simpla vedere a ambalajelor de dulciuri de pe raftul de la Mega, unde mergea aproape zilnic cu mama, să cumpere diverse. Avea să se termine și cu concursul ăsta, așa că va putea să rupă, în sfârșit, cartonul de la cutia care ascundea bomboanele Heidi.

Erau gata de defilare. O doamnă cu părul auriu, îmbrăcată în negru, cu niște mărgele colorate, grele, le-a făcut semn că pot intra pe scenă. Din boxe curgea o muzică antrenantă, numai bună să anime publicul, format din părinți, bunici și alte rude. Primul rând era ocupat de niște figuri mai puțin familiare – câteva persoane venite special să aleagă noile modele pentru reclame. Klara își aminti că mama îi spusese să fie atentă, să nu zâmbească prea mult – și mai ales nu te uita direct în ochii lor, ai celor din primul rând. Așa că păși pe scândura scenei, contribuind cu trupul ei la șirul de făpturi mici, a căror apariție stârni aplauze.

După câțiva fiori de teamă, se simți mai bine. O văzu pe mama filmând cu telefonul, părea fericită, vie, așa cum nu fusese prea des de la divorț. Se gândi iar la cutia cu bomboane, îi era foame, își aminti că nu băuse apă. Se ținu după celelalte fete, se strădui să evite privirile din primul rând. Înaintă cu grijă, era rândul ei să iasă în față, făcu o reverență. Apoi luminile se stinseră brusc, muzica se opri, zâmbetul mamei se șterse de pe chip, sala se cufundă în beznă.

Când se trezi și deschise ochii, era în culise, cu un ac în mână și o perfuzie suspendată deasupra capului.

— Îmi pare rău, șopti, îmi pare rău, n-am vrut…

— Nu-i nimic, îi răspunse mama, al cărei chip își reluase vechea expresie, cu colțurile gurii căzute. Cum te simți?

Klara se ridică încet, atentă la tubul fin de plastic prin care se scurgea lichidul transparent.

— Mai bine. Și acum ce facem? întrebă ea, cu ochii ațintiți la chipul mamei.

Mama dădu din umeri și o luă în brațe.

— Nimic, puiule, ne urcăm în mașină și plecăm acasă imediat ce se termină perfuzia.

Asistenta care le privea învârti rotița să mărească debitul. Klara îi văzu mâinile acoperite de mânușile chirurgicale.

— Când mă fac mare, vreau să fiu asistentă, spuse ea, zâmbindu-i femeii în halat alb.

— Excelent, doar că pentru asta trebuie să mănânci mai bine, îi răspunse femeia, surâzătoare. Și să crești și să înveți mult la școală.

Klara dădu din cap. Nu i se părea deloc greu.

— Și concursul?

Începu să audă din nou muzica din boxe, aplauzele, rochițele care foșneau.

— Pentru noi s-a terminat, plecăm, îi răspunse mama. Dar nu-i nimic, puiule, am filmat ceva, punem pe Facebook. Tăiem partea în care ți s-a făcut rău și-ai căzut, până acolo e foarte bine, iar data viitoare o să fie și mai bine. Putem chiar să spunem în postare că ai câștigat ceva, oricum nu ne știe nimeni aici. O să facem asta când ajungem acasă. Hai, că avem de condus două ore!

Entuziasmul mamei lumină fața Klarei.

 

Oana Paler

Oana Paler (n. 1978, Brașov) este profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Dr. Ioan Meșotă”, Brașov. A absolvit Facultatea de Litere, secția română-franceză la Universitatea București și un master în Comunicare și Relații Publice, SNSPA, București. A fost colaborator la revistele Astra (recenzie de carte, critică literară, eseu, grupaj de poezii) și Ficțiunea OPTm (recenzie de carte). Fragmente din romanul de debut Stadii (aflat în curs de apariție la Editura Rocart) au apărut în revistele Golan și Familia.

La patron

E o pată mare, nu iese oricât bicarbonat ar turna. Nu că i-ar trece prin cap asta. Cu bucăţile-i mai nasol, nu ştiu cum să le strângă. Care-i diferenţa între trunchiul ăsta şi ălălalt? Între un picior, un deget sau un braţ, o vână de om şi una de copac? Mai puţină...

Universall

Ce faci Lina? Lina! Mami, ce faci? Și abia atunci ajunse la ea întrebarea. Ca și cum mami era un nume de cod, sau un cuvânt convenție ca cel ales de hipnoterapeut cu scopul revenirii la starea de veghe. Mami era doar pentru situații extreme. Ce făcea mami? Era în...

Duminică dimineața

Trebuia doar să se concentreze asupra propriei respirații. Să pară că doarme, că e o duminică obișnuită, în care niciun bărbat nu face pași pe parchet, nu cotrobăie prin casă, nu deschide ușa de la șifonier. În care inima nu îi bate ca și cum ar vrea să-i tranșeze...

O poveste de război

Am fost și eu acolo. Am dormit în noroi și în apa îmbibată cu sânge....

Imperiul de gunoi

Al treilea dintr-o generație de gunoieri, Luca s-a îmbogățit...

©FEEDBA_

Aș fi vrut să-i zic să intre, dar n-am mai apucat pentru că pașii ei...