— O să doarmă o noapte la mine… afirmi monoton, ținând în mână telefonul nou.

Dude – nu îți plăcea când ți se adresa așa –, tata? Doarme la tine? Adică… știam că are treabă la București, dar nici prin cap nu mi-a dat scenariul ăsta! zice fratele tău, pe jumătate râzând. Probabil e efectul șocului.

— Știi… dude, chiar credeam că, încetul cu încetul, o să-l elimin din organism; și când pipăi castraveții la supermarket, cum făcea el, n-o să mă mai gândesc. Am evoluat mult, acum vine să-mi zică iar ce prostii sunt unghiile mele lungi, ca ale Satanei, și cum nu merit un bărbat de treabă… și toooate celelalte comentarii clasice.

— Nu poți să te detașezi? Să-l tratezi așa, mai impersonal. Până la urmă e doar o noapte… nu trebuie să o petreceți discutând…

— E tata…

După câteva minute de vorbit la telefon cu fratele tău, închizi. Parcă ai avea tatuată imaginea tatălui pe dinăuntrul pleoapelor. Nu poți să procesezi că va sta în fața ta, în carne și oase, va dormi în livingul tău. Oare are mustața albă? Nu știi, nu v-ați văzut de ceva ani.

Se face seară, îi dai share la locație, peste 20 de minute bate la ușă.

— Hei! exclami cu un zâmbet aproape sincer.

— Hei? se amuză tata, ești surprinsă de cheful lui. Ești bine?

— Da…

Un răspuns impersonal din partea ta, e neobișnuit să întrebe asta după un hei.

— Tu? Ai rezolvat ce aveai? Îți e foame?

— Da, am rezolvat. Am mâncat în oraș, nu vreau să te încurc, mă scanează de sus până jos, cu aceiași ochi, de sub sprâncene cărunte.

— Nu mă încurci, zici, observând că încă stați în ușă; îl inviți înăuntru, se așează pe canapea și, până îi faci o cafea, adoarme. E lung drumul de la Cluj cu trenul, te gândești, și pui pe el o pătură.

E dimineață și te prefaci că dormi. Tata se trezește, bea cafeaua de cu o seară înainte, rece. Auzi ușa închizându-se după el. Alergi la geam să te asiguri că a ieșit din scara blocului. Te întorci și vezi o hârtie pe masă, pe care scrie un thank you și atât. Te ia prin surprindere engleza, și sentimentul că ai rămas singură, deși tu nu trăiești cu nimeni în casă. Până acum n-ai fost conștientă de singurătatea tangibilă care te învelește, te apasă.

Dude, a fost ok? se aude curiozitatea în vocea fratelui tău.

— O secundă, te sun după ce termin la supermarket, imediat sunt la casă.

Închizi telefonul și pipăi roșiile, cu degetele cu unghii scurte. Le-ai tăiat după ce-a plecat tata.

 

Cristina Agoston-Vas
Cristina Agoston-Vas s-a născut și trăiește la Cluj. Este licențiată în drept și lucrează în alt domeniu, dar i se aprinde un beculeț când citeste și scrie.

 

parcă Bucureștiul nu e așa departe este prima proză scrisă de ea, pentru că i-a fost frică de acest format... până acum.

Bicicleta

Tamara avea o bicicletă roșie, mică, dar funcțională și suficient de iute pentru orgoliul ei de exploratoare a cartierului. Ai mei reușiseră, prin nu știu ce relații obscure, să o procure. Meritase tot efortul. „Buburuza” - așa o alinta Tamara - trona mândră și...

Barbie

O ține de mână și o trage după ea. Fetița are șiretul desfăcut, dar femeia nu-i dă răgaz să se oprească. — Mă doare! spune cea mică și se tot uită în sus. Femeia are părul prins șui, într-o coadă de cal, o pată pe obraz și cară în spate un rucsac burdușit, cu...

Sala de așteptare

Universul nu este nici ordonat, nici previzibil; există doar evenimente mărunte, mai probabile ca altele, ce se repetă îndeajuns de des astfel încât să ai impresia că viața are sens, că poți influența momentul următor. Fata de la recepție strigă „următorul” fără să-și...

Un pact

E sfârșit de octombrie. Zilele s-au scurtat, prin oraș bântuie vara...

Indigestia

Domnul Blându a fost un om cumsecade. Și-a văzut de viață cu răbdare...

La ce te gândești?

Coșmar azi-noapte, ca niciodată. Începând din liceu, am avut...