Au trecut cincisprezece ani. Veneam de la școală și am zărit-o din autobuz. Era la trei stații de unde locuiam. Trecea strada. Autobuzul a oprit la semafor. Am bătut în geam. M-am agitat să-i atrag atenția. Degeaba. O să râd de ea mai târziu, mi-am zis. E o mamă rea. Nu-și vede copilul pe stradă.
Acasă mă aștepta o ciorbă de perișoare. Am sorbit două porții. Abia după am observat. Vasele erau spălate. Gunoiul era dus. Mama făcuse curat. Știu, asta le stă mamelor în caracter. Dar a mea prefera dezordinea. Glumea că e artistă. Eu aveam o altă teorie. Era leneșă.
Poate vine bunica în vizită, m-am gândit. Sau s-o fi întors tata mai repede din delegație.
M-am dus la mine în cameră. Am deschis calculatorul. Când am ridicat ochii din ecran, era seară. Nimeni nu mă certa că mă joc. Ciudat.
Am sunat-o. Ringtone-ul a răbufnit în casa goală. Telefonul era în sufragerie. L-am sunat pe tata. N-a răspuns. Bunica nu vorbise, nici ea, cu mama. Stai liniștită, mamaie. Ia-ți pastilele. Săru’mâna. Am bătut la vecina. Da, totul e bine. Probabil e la nașa Didia. Dar nu era, că întrebasem deja.
Tata m-a găsit chircită pe canapea. Nu dormeam. Era nedrept. Mama trebuia să-și facă griji pentru mine, nu eu pentru ea.
Ne-am dus la poliție a doua zi. Le-am spus că o văzusem. Nu era nimic ieșit din comun. Doar că acasă era curat. Nu și-au notat indiciul. Ne-am petrecut următoarele săptămâni căutând. Am fost în spitale. Am străbătut parcurile. Ne-am uitat sub poduri și-n canale. Am sunat toate neamurile. Și la ziar am dat anunț.
Am țipat la tata că nu a fost acolo. Am jucat scena din autobuz de mii de ori. Dacă m-ar fi văzut? Dacă aș fi coborât la stația următoare? Trebuia să fug după ea. Oare ne-a părăsit? A spălat vasele și s-a săturat. O farfurie i-a pus capac. La moarte refuzam să mă gândesc. Știam că e posibil. Probabil, după un timp.
Poza ei a stat pe stâlpii din cartier. O vedeam când mă întorceam de la școală. Seara mi-o imaginam în munți. Își bea ceaiul și se gândea la noi.
După trei veri, am ales să uit. I-am făcut amintirea pachet. Am pus în el rujul pe care i-l furasem, CD-ul cu Celine Dion pe care-l ascultase în disperare, șalul care-i ținuse de frig. Pachetul de țigări pe care-l găsisem în bucătărie, după cărțile de bucate. Le-am dus pe toate la ghenă. Și am plecat la facultate.
Nu m-am mai gândit. N-am povestit.
Până azi. A apărut în cutia poștală. Un plic cu o poză. Una dintre cele de pe stâlpi. Murdară și roasă de vreme. Lângă, un bilet cu un loc, o zi și o oră.
