M-a prins cu mâinile de cap și m-a izbit de perete de câteva ori, până s-a făcut ceață în jurul meu. Îmi țiuiau urechile și îi vedeam rânjetul pe sub mustață. Toată lumea țipa și până la urmă tot curva aia de Lovina a intervenit: Toni, oprește-te, o omori!

Ie-te la el, mormolocu’!

Da, ca să vezi, am băut de atâtea ori împreună și nu l-am auzit nici măcar să ridice glasul, ce să mai vorbesc de bătaie, nu m-așteptam, că doar nu mă duceam de proastă, să mă snopească dilache.

Ar fi trebuit să-i dai și lui câteva.

Ce să-i mai dau și lui? N-ai văzut ce varză a ajuns? Din sanatoriu în sanatoriu, săracu’, și tot după coada ei stă, s-o ia dracii de boarfă. Asta sigur a umblat cu farmece! N-ai văzut cum se uită după ea toți bărbații?

Cum naiba ai intrat în casă de te-a prins ăla?

Păi nenorocitu’ de Ian iar fusese plecat toată ziua. Am pus mâna pe un tocător de lemn și m-am dus să-l caut prin cartier. La cârciumă nu era, așa că m-am dus la ei acasă. Voiam să o rup în bătaie pe ea, să-i sparg moaca aia de curvă. Dar mi-am dat seama că, dacă sar la ea, Ian sigur o să mă prindă și n-apuc să fac nimic. Așa că am ascultat la ușă, să văd care pe unde stă. Am izbit-o de perete și-am apucat să îi trag lui câteva în cap până m-a înșfăcat ăla.

Au vrut să cheme ambulanța, că o vreme nu m-am mișcat din loc, rămăsesem ca tâmpita, cu privirea-n gol. Îi auzeam ce spun, dar nu mă puteam urni. Până la urmă m-am ridicat și-am plecat. Mă țineam de pereți, îmi bubuia capul.

Și tocătorul?

Ei, hai că ești și tu proastă, cui îi mai păsa de tocător? A, ți-am zis ce i-a băgat aia în cap? Auzi, cică nu seamănă copiii cu el. Mi-a venit s-o rup în două când am auzit. Asta chiar vrea să mi-l fure de tot. Nu e de ajuns că se fut, acum îi zice și de plozi!

Păi, i-ai spus tu ceva?

Bă, da’ ești dilie rău, cum să vorbesc? I s-a pus pata curvei, asta după ce l-am trimis pe Niță la ei acasă, când a ieșit din pârnaie. Ți-am zis? Vine Niță acasă când eram io plină de draci:

— Hai, bine că te-ai întors. Știi ce face dobitocu’ de tac-tu? I-o trage lu’ una! Vrea s-o ia de nevastă! Pe mine m-a ținut de proastă toți anii ăștia, să nu facă el vreun act.

Ăsta pune mâna pe un cuțit d-ăla de bucătărie și pleacă după tac-su. Îl găsește acasă la Lovina, scoate lama din buzunar și toți sar înapoi, că era d-aia babană, de vreo dooj’ de centimetri. Zbuciumă cuțitu’ prin aer și toți se cacă pe ei de frică:

— Îl bag în voi, bă! Vă omor pe toți, bă!, striga ca descreieratul.

Ce s-au mai speriat, fraierii. A sărit Ian și i l-a luat din mână. De parcă Niță chiar l-ar fi băgat în cineva…

Hă, hă, ce bună e asta!

Lovina nici atunci n-a chemat poliția; pe asta mă și bazam. Doar i-am zis lu’ Niță că ăștia sunt niște sandilo. Așa am ajuns să facem Crăciunul împreună, cică să fie pace între familii. Am lăsat-o să creadă ce vrea. Am gătit împreună, eu frecam la maioneză și îmi pătasem tricoul cu ulei, Lovina împacheta sarmalele. Dădea din cur la fiecare pas, a dracu’ de petardă. Când fuma, ținea într-un fel țigara aia, așa, iar fumul îl scotea cu capul într-o parte și buzele țuguiate. Ca și cum ar fi vrut să alunge un fir de praf.

Când Ana a intrat în bucătărie și mi-a zis că m-am murdărit de grăsime, mi-a venit să o plesnesc pe loc, să-i tacă fleanca aia de mucoasă. Da’ m-am controlat. Am prins-o la câteva zile în curtea școlii, i-am tras atunci câteva perechi de palme, să o învăț minte, și i-am furat ghiozdanul, hă, hă.

Nu trebuia să te iei de fetiță, zic și eu.

Bă, da’ te-a întrebat cineva ceva? Lasă că știu eu ce fac. E la fel ca mă-sa. Să le intre bine în cap că eu nu mă joc. Nici atunci când i-am căutat cu toporul prin cartier, nu m-am jucat. Ian nu dăduse pe acasă de câteva zile. Dacă tot eram pe drum, m-am dus și le-am făcut țăndări ușa de la intrare, nu m-am lăsat până când n-am văzut ditai gaura. Prostu’ de Toni credea că ei sunt într-o călătorie de afaceri. Era acasă și a urlat doar la primele lovituri. Când a văzut că mă opresc, a început să strige la mine:

— Dă, fă, așa, așa. Hai, nu te opri! Ce, ai obosit?

N-am înțeles de ce zicea să bag mai tare, dar m-am speriat când au început să iasă vecinii, că o să cheme poliția, așa că m-am cărat.

Aoleu, ce faci, fă, ai adormit? Păi eu îmi răcesc gura de pomană? Hai că mă plictisești. Am vorbit la telefon cu Nelu afaceristu’. Ăla de m-a mai ajutat el, îl știi, acum e pe treabă cu niște cutii cu măsline. O să-i trimit p-ăia micii la ciordit, să ia câteva, poate îmi iese și mie de-o bere, că mor de sete aicea, iar ăștia de la pază sunt nașpa rău. Nu mă lasă singură nici la budă.

 

Sabina Yamamoto

Sabina Yamamoto (n. 1984, București) a publicat în volumul colectiv Ficțiuni Reale (Editura Humanitas, 2013), proiect colectiv inițiat de Florin Piersic Jr. și în volumul Scrisori din Cipangu, povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2016). În 2013 a urmat cursul de scriere creativă sub îndrumarea lui Marius Chivu și Florin Iaru, an în care i s-a reconfirmat nevoia de a scrie.

Alături de câțiva colegi, a publicat mai multe texte în cadrul experimentului Liceul Cosmic. Câțiva ani mai târziu, a participat la Atelierul de croitorie coordonat de Florin Iaru. A mai scris articole pentru Liternet, Contributors și Dilema Veche. A părăsit Bucureștiul la 20 de ani, când a emigrat în Japonia.

În prezent locuiește în Yokohama, împreună cu cele două fiice ale sale.

Ecouri

Nu-și dădea seama de ce apartamentul fusese atât de ieftin, dar își găsise, în sfârșit, propriul cămin, pe viață. Apoi, au început ecourile. Mai întâi, sunete ale acțiunilor ei trecute - o oală pe care o scăpase pe podeaua din bucătărie cu o zi în urmă, o ușă pe care...

Culoarea cerului

Era una din ultimele noastre zile liniștite. Sigur, pe vremea aia nu aveam de unde să știu asta, viața noastră curgea așa cum era, nici bună, nici proastă. Alex nu plecase cu gemenele din oraș și nici nu avea încă un motiv să o facă, nici măcar în glumă nu se gândise...

Blestemul

Niciun copil nu se mai născuse în ultima vreme în satul de pe malul Dunării. Doar câinii ce mai dădeau din coadă a viață, pe ulițele cu bălți din care, odată intrat, nu știai dacă ieși. Mai bine vezi de le ocolești, mamă, îmi zicea gazda mea, tușa Petra, că nu par ele...

Ce am pierdut în incendiu

frățică, îmi zise Ploscaru, tu nu știi să primești. Ploscaru era un...

Poveste de mai

Alaltăieri noapte a fost foarte cald, știi, au curs apele pe mine....

Batem cuie?

Domnul Zewalt era un om cu adevărat puternic. Zice-se că nu și-a...