Stadionul nu arăta prea bine. Câteva petice de iarbă amestecate cu pământ si două tribune ruginite, cu găuri care se căscau sub picioarele ei. Îl căută pe Costi din ochi, pierdut dincolo de poartă, unde începeau câmpurile de tenis ale hotelului. Bertha alerga ca trăznită, tragându-l după ea prin băltoace, mirosind gardul de sârmă, lătrând la stolurile de ciori cu care nu se obișnuise încă.

Își strânse jacheta pe ea și mai luă o gură de cola zero, de data asta privind la cer, de unde venea elicopeterul SMURD-ului. Era unul nou-nouț, se vedea după cum sclipea în soare, roșu ca etajul doi al blocului lor. Se pregăti pentru rafale, trase căciula mai bine peste urechi.

Elicopterul se legănă ușor, ca și cum ar fi coborât niște trepte de aer, apoi se opri aproape în mijlocul stadionului, puțin către partea în care se afla Costi. Probabil aducea iar echipamente pentru spital sau aștepta un pacient. Într-adevăr, SMURD-ul nu întârzie să apară. Anticipă aceeași rutină. Puțină foială, apoi targa trasă, goală sau plină, după care returnată, goală sau plină, și plecarea ambulanței. Elicopterul mai zăbovea câteva zeci de minute. Așa făcu și acum, după ce preluă o bătrână învelită în pături și legată de un tub de oxigen.

Costi o urmă pe Bertha. În câteva clipe se lăsa întunericul și se gândi că ar vrea să-i aibă pe amândoi înapoi în tribună lângă ea, departe de elice și de picioarele metalice. Aștepta să se înalțe în curând. Dar Costi părea să nu bage de seamă că se aflau pe un stadion fără nocturnă, probabil nici nu o mai vedea între ruginituri, orbit de singura sursă de lumină care exploda din interiorul elicopterului. Dădură ocol de mai multe ori și ea îi privi cu inima cât un purice. Abia când un stol de ciori se ridică peste ei și Bertha sparse liniștea cu un lătrat, îl strigă și ea. Costi!

Îi făcu semn cu mâna să se liniștească, dar nu se îndreaptă spre ea, doar privi puțin prin geam. Se uitau amândoi, ea din întunericul tribunei, el de aproape, cum îi plăcea să vadă orice. Geamul era un gigantic ecran strălucitor încadrat de corpul roșu al aparatului. Bătrâna stătea în fund și vorbea cu asistentul. Avea o cămașă de noapte roz și părul ras îi scotea în evidență capul scheletic. Părea surescitată. Își trăgea masca de oxigen pe față, să mai ia o gură de aer, apoi își ridica mâinile și descria cu ele un rotund mare. Asistentul o tot împingea ușor pe spate, ocupând ecranul cu jacheta lui roșie cu benzi reflectorizante.

Pentru zece minute nu se mai întâmplă nimic. Apoi Bertha se strecură printre picioarele ei, pipăindu-i mâinile cu nasul. O mângâie pe blana ei lățoasă de ciobănesc mioritic. Absorbise toată udeala din iarbă și tremura. Ce mai căutau la ora asta pe stadion? Hai acasă, fetița! Îl căută iar pe Costi. Pe poarta mare a stadionului, văzu SMURD-ul intrând pentru a doua oară. Costi se trase în lături să facă loc. Apoi priviră amândoi targa goală care se apropie de elicopter și targa plină și mută care îl părăsi.