Stadionul nu arăta prea bine. Câteva petice de iarbă amestecate cu pământ si două tribune ruginite, cu găuri care se căscau sub picioarele ei. Îl căută pe Costi din ochi, pierdut dincolo de poartă, unde începeau câmpurile de tenis ale hotelului. Bertha alerga ca trăznită, tragându-l după ea prin băltoace, mirosind gardul de sârmă, lătrând la stolurile de ciori cu care nu se obișnuise încă.

Își strânse jacheta pe ea și mai luă o gură de cola zero, de data asta privind la cer, de unde venea elicopeterul SMURD-ului. Era unul nou-nouț, se vedea după cum sclipea în soare, roșu ca etajul doi al blocului lor. Se pregăti pentru rafale, trase căciula mai bine peste urechi.

Elicopterul se legănă ușor, ca și cum ar fi coborât niște trepte de aer, apoi se opri aproape în mijlocul stadionului, puțin către partea în care se afla Costi. Probabil aducea iar echipamente pentru spital sau aștepta un pacient. Într-adevăr, SMURD-ul nu întârzie să apară. Anticipă aceeași rutină. Puțină foială, apoi targa trasă, goală sau plină, după care returnată, goală sau plină, și plecarea ambulanței. Elicopterul mai zăbovea câteva zeci de minute. Așa făcu și acum, după ce preluă o bătrână învelită în pături și legată de un tub de oxigen.

Costi o urmă pe Bertha. În câteva clipe se lăsa întunericul și se gândi că ar vrea să-i aibă pe amândoi înapoi în tribună lângă ea, departe de elice și de picioarele metalice. Aștepta să se înalțe în curând. Dar Costi părea să nu bage de seamă că se aflau pe un stadion fără nocturnă, probabil nici nu o mai vedea între ruginituri, orbit de singura sursă de lumină care exploda din interiorul elicopterului. Dădură ocol de mai multe ori și ea îi privi cu inima cât un purice. Abia când un stol de ciori se ridică peste ei și Bertha sparse liniștea cu un lătrat, îl strigă și ea. Costi!

Îi făcu semn cu mâna să se liniștească, dar nu se îndreaptă spre ea, doar privi puțin prin geam. Se uitau amândoi, ea din întunericul tribunei, el de aproape, cum îi plăcea să vadă orice. Geamul era un gigantic ecran strălucitor încadrat de corpul roșu al aparatului. Bătrâna stătea în fund și vorbea cu asistentul. Avea o cămașă de noapte roz și părul ras îi scotea în evidență capul scheletic. Părea surescitată. Își trăgea masca de oxigen pe față, să mai ia o gură de aer, apoi își ridica mâinile și descria cu ele un rotund mare. Asistentul o tot împingea ușor pe spate, ocupând ecranul cu jacheta lui roșie cu benzi reflectorizante.

Pentru zece minute nu se mai întâmplă nimic. Apoi Bertha se strecură printre picioarele ei, pipăindu-i mâinile cu nasul. O mângâie pe blana ei lățoasă de ciobănesc mioritic. Absorbise toată udeala din iarbă și tremura. Ce mai căutau la ora asta pe stadion? Hai acasă, fetița! Îl căută iar pe Costi. Pe poarta mare a stadionului, văzu SMURD-ul intrând pentru a doua oară. Costi se trase în lături să facă loc. Apoi priviră amândoi targa goală care se apropie de elicopter și targa plină și mută care îl părăsi.

 

Livia Moreanu
Livia Moreanu (n. 1990) este absolventă a Facultății de Litere din Craiova. A debutat în Revista Mozaicul, iar poemele ei au fost publicate în revistele Ramuri, Golan, și Bucovina Literară. A câştigat premiul I la Festivalul Alexandru Macedonski şi premiul al II-lea la Festivalul Tradem. Este content writer şi, ocazional, traducător pentru diferite proiecte.

Răbdarea căutătorului în arhive

Își înfășură fularul mai strâns în jurul gâtului și își îndesă mâinile în buzunarele jachetei. Frigul îi apăsa pieptul, iar a doua zi avea să ningă, simțea asta în oase, îl dureau genunchii. Prevedea o seară sub două pături groase, cu benzi calde antireumatice...

Ieșire

Drumul îmi pare anevoios. Un verde lăptos, cu șoapte de roșu viclean, joacă în spatele lumii celorlalți. E un strigăt? Nu mă pot lămuri pe moment. Merg printr-o pădure cețoasă, de un albastru pufos. Copacii își mișcă frunzele mari și mov deschis, cu luciri galbene....

Doi derviși roșii

Era pe canapea, cu genunchii la piept şi capul sprijinit de ei. Am crezut că adormise aşa, pentru că nu s-a mişcat când am intrat. — Ai uitat să-nchizi uşa, i-am strigat. De la noi cobora...? Am lăsat sacoşele jos şi m-am dus la ea. — Ce faci acolo? — O urmăresc. M-am...

Cum să faci un nod

Se dedică lui Augusto Monterroso, autorul Dinozaurului. „Când s-a...

La ce te gândești?

Coșmar azi-noapte, ca niciodată. Începând din liceu, am avut...

Indigestia

Domnul Blându a fost un om cumsecade. Și-a văzut de viață cu răbdare...