După vacanța de iarnă ne aștepta monotonia celui de-al II-lea trimestru. Iernile erau mai friguroase în anii `90, cu zăpadă, multă mâzgă și dâre noroioase oriunde pășeai. Faptul că urma să ne hățănim cu sarsanalele pline până la Timișoara în personalul de Nerău amplifica starea generală de marasm care se instaura după trecerea sărbătorilor, chiar și a celor pravoslavnice de rit vechi.

Cu sacoșele pline de cârnați, caltaboși, sângerete, tobă, jumări și alte produse, am luat-o pe jos, peste ștrec, spre Circumvalațiunii. După firobuz trebuia să aștept minute bune în frig, să mă înghesui cinci-șase stații și să risc ca hoții de buzunare să mă gubilească de puținii bani primiți de acasă. Pe care uneori, de fraier ce eram, îi pierdeam singur la aparatele de poker de la Sinaia sau Flora.

Serile de duminică dinainte reînceperii școlii se numărau printre cele mai depresive din an. La cină – tobă cu muștar, pită de la sat și eventual o bucată de brânză. Un ceai, un film pe TVR și somn.

— Te rog să nu-mi pui mâine ”ujină” (pachet) cu mezelurile ce le-am adus, i-am ordonat înainte de culcare bunicii. Conțin mult usturoi și se ”aud” de la colț.

— Păi și ce să-ți pun? a întrebat ea neînțelegând argumentația. Sînt chestii proaspete, faine, alții ar pofti să le aibă. Chiar că ești ciudat!

— Să nu-mi pui și gata! ”Porcăriile” se mânăncă acasă, ăsta-i filmul! Lasă că-mi iau o eugenie, un corn, oricum vin acasă după 2.

Dimineața mi-am luat geanta și am luat-o la pas. Eram puțin răcit, dar nu cât să rămân acasă. Timp de patru ani am mers pe jos până în Iosefin și înapoi. Cam jumătate de ceas făceam până la școală, dar era mai bine decât să schimb două tramvaie. Care erau șansele ca-n prima zi să ajung în Küttel și să dau nas în nas cu o echipă de fetișcane drăguțe din altă clasă, pe care le știam din vedere și cu care mi-aș fi dorit de mult să intru în vorbă? Evident, reduse, dar și mai reduse erau ca ele să mă salute și să mă invite cu o dezinvoltură dezarmantă la un bar. Chiar dacă nu aveam în program nici o strategie de chiul în acea zi, ora de matematică, fizică sau franceză cu care urma să înceapă săptămâna s-a teleportat instantaneu într-un alt univers. Nu eram un om greu de corupt în asemenea situații.

Țigările L&M luate la bucată și cele două brichete portocalii din buzunar (una avea gaz, cealaltă flamă) nu mă recomandau ca fiind cel mai cool băiat din școală, dar astrele s-au aliniat neașteptat de bine pentru mine, iar începutul trimestrului devenea deodată mult mai colorat și mai dinamic. Din boxele casetofonului de la barul RET se auzea piesa ”Let there be rock” a celor de la AC/DC. Era perfect, s-au comandat cafele, beri și sucuri, s-au aprins țigări, s-au depănat aventuri din vacanță. Tăiatul porcului și ieșirile mele la birtul din ulița a II-a & discoteca de la fostul cinematograf sătesc nu-mi păreau suficient de savuroase pentru a impresiona niște fete versate de la oraș, așa că m-am văzut nevoit să ”le mai și înfloresc”. În orice caz, lucrurile mergeau bine și discuția antrenantă despre profesori, relații, cupluri, filme, trupe de rock, chitariști, tobari, etc, în care începuseră să se strecoare ușor și glumițe tot mai îndrăznețe sau apropouri care îmi zgândăreau orgoliul și imaginația, se îndrepta spre o zonă extrem de favorabilă. Totul până în momentul în care o fată cu codițe blonde și batic de pirat în jurul capului a întrebat:

— Ce miroase așa urât aici? Parcă-s niște răcituri…

Magia s-a risipit cât ai clipi din ochi și toate rockeristele au început să adulmece aerul din jur ca niște femele copoi la vânătoare. Am aruncat o privire fulgerătoare, dar plină de groază, spre geanta mea de sub masă. Bon Scott nu s-ar fi gândit niciodată în 1977 că versul ”Let there be drums, there was drums”, va avea într-o zi, în interpretarea unui licean răvășit din România, o conotație de mezel. Aveam nasul înfundat, dar da, acum puteam să simt și eu o adiere cu origine controlată. Bunica nu s-a îndurat de rugăminți și mi-a pus pe șestache un sandvici cu …tobă. Un set întreg de tobe, cu tot cu cinele.

 

Goran Mrakić

Cărți publicate

Романтична хирургија („Chirurgie romantică”, versuri, lb, sârbă), Хулиганске баладе („Balade huliganice”, versuri, lb. sârbă), Српски хард-корени („Rădăcini sârbești hard-core”, aforisme, lb. sârbă), Терористички контранапад („Contraatac terorist”, aforisme, lb. sârbă și română), Punk Requiem (proză, lb. română), Banatski tvor („Dihorul bănățean”, proză satirică în limba sârbă, 2017 și 2019), Moj rodni kraj sveta („Apocalipsa mea de baștină”, aforisme, lb. sârbă, 2018), Povestiri din garaj (proză, lb română, 2018), Lumea e cămașa mea de forță, poeme în proză, lb. română, 2020), „Micile plăceri ale morții” (roman, lb. română, 2022). 

Premii literare

„Radoje Domanović” (2006, pentru cel mai bun tânăr autor din diaspora sârbească), „Vibova nagrada” (2011, pentru cel mai bun autor de aforisme de lb. sârbă sub 35 de ani), „Zlatni krug” (2013, pentru contribuția la promovarea aforismului sârbesc în lume), Premiul literar pentru debut în limba română al Uniunii Scriitorilor din Timișoara (2015), „Srebrni Orfej” (Frankfurt, 2017)

Traduceri

„Incizii rapide” („Kratki rezovi”) Aleksandar Čotrić, aforisme – 2007, „Antologia aforismului croat” – 2012, „Peščane oaze” (”Oaze de nisip”) Valeriu Butulescu, ”Roata” („Točak), Mircea Meilă – 2011, „O adunare suspectă de cuvinte” Aleksandar Baljak, aforisme – 2017, „Spre Dobrogea și înapoi”, Milan Micić – 2018. 

Sirenă

Eram acolo ca să apăr circuitul fiindcă, de câteva zile, nu mai vorbisem cu Ramo, iar asta presupunea slăbiciune în sistem. Îmi închipuiam că trăiește cu tutun ieftin, din ăla amestecat cu hârtie perforată, fără mâncare de acasă și, în general, fără un leu în buzunar....

Lin Lin

Pe Lin Lin am cunoscut-o la Paris, în 2010, la vernisajul expoziției de pictură de la A2Z Art Gallery. Venisem pentru a-l susține pe Pierre și a fi un prim admirator al lucrărilor sale. Eram prieteni buni și nu puteam să-l refuz. Galeria era plină de lume când am...

A murit Marilyn Monroe

Toată copilăria mi-a spus că, la ce deșteaptă sînt, învățătoare trebuie să mă fac, că doar văd și eu cîte cadouri primește o învățătoare de la părinți, că începe școala, că se termină școala, că e 1 martie, că e 8 martie, că e ziua ei, învățătoare, nu profesoară,...

Organe de porumbel în borcan

Mă trezesc mai nou cu noaptea-n cap. În jur de ora cinci, cinci și...

Rituri

Deschise ochii. Rochie albă, ea întinsă pe pământ. Își descleștă...

Petrică

Orașul era acoperit de câteva luni cu ceață groasă. Drumul spre...