La aeroport, m-a întîmpinat același șofer al Instituției care mă așteptase și la Berlin, în urmă cu cîteva luni. În jur de 60 de ani, mic de statură, rontunjor, vioi, grizonat. Oare cum de reușesc băieții ăștia să mișune prin toată Europa? Cum de pot fi omniprezenți? Atunci, la Berlin, mi-a povestit, în mașină, că-și adusese în Germania toată familia, soția era angajată tot la Instituție, copiii erau deja mari, aranjați, la facultate. Se considera un om realizat, își cumpărase o căsuță undeva la țară, lîngă București, la pensie avea de gînd să se retragă acolo, să aibă grijă de grădină.

— Și cum vi se pare Berlinul? m-a întrebat.

Eram acolo pentru prima dată, căscam ochii prin geamul mașinii, nu puteam să-mi fac o impresie.

— Uite, aia e poarta Branderburg, acum trecem pe lîngă Parlament unde lucrează Angela Merkel, vom traversa Friedrichstraße, îmi dădea el atent informațiile. Toate sînt una lîngă alta, e ca la noi, la București, a mai adăugat.

— Cum vi se pare Madridul? m-a întrebat cu aceeași curiozitate profesională cîteva luni mai tîrziu, după ce m-a recunoscut și aveam senzația că-și notează în minte răspunsurile mele ca într-un raport. Chiar acum intrăm pe Gran Via, bulevardul lor principal. Un fel de Calea Victoriei a noastră.

M-a lăsat la hotel, exprimîndu-și speranță că mă va revedea, poate la Londra, poate la Paris. Îmi dorisem să ajung la Madrid ani de-a rîndul. Ca să ajungi, ca scriitor, la evenimente culturale din capitale europene, prin Instituție, înseamnă că ori ai pile undeva ori ți se aliniază astrele. În anul acela, mie mi se aliniaseră pentru a doua oară.

Înainte de plecare, visasem într-o noapte orașul – în vis, era grandios, exotic și luxuriant și mă trezisem de-a dreptul fericită, de parcă tocmai m-aș fi întors din America de Sud. Nu m-a dezamăgit, exact așa era și în realitate. Gran Via cel puțin era un vuiet continuu, simțeam un oraș care trăiește, palpită, aproape și totuși atît de departe de București. Mi-era foame. Am luat-o aiurea pe bulevard. Un tip ușor abțiguit vorbea tare la telefonul mobil:

— Unde pula mea să fiu?! Sînt acilea, pe Gran Via… las că vin și acasă, mai tîrziu…

Unde eram, de fapt?

M-am oprit la un soi de fast food, 100 Montaditos. Afară, toate mesele pline, veselie noctură, oamenii treceau dintr-o parte în alta într-o vrie. Înăuntru, am aflat că pot să comand orice sandvici vreau la 1 euro. Mi-am luat mai multe – cu jamon, cu brînză, cu pește. Și o bere. M-au întrebat cum mă cheamă.

— My name is Adina, am spus în engleză și am așteptat comanda, în timp ce priveam prin geam mulțimea aia cum se scurge dintr-o parte în alta, auzeam conversațiile cum se întretaie într-o limbă necunoscută și aveam un sentiment plăcut, reconfortant.

— Adina? mi-a zîmbit băiatul de la ghișeul unde se servea mîncarea.

— Yes, that s me, am răspuns.

— Ești româncă, nu-i așa? m-a întrebat vesel băiatul pe românește. Nu avea mai mult de 25 de ani.

— De unde știi?

— Te-am auzit cînd ai comandat la casă… doar noi, românii, avem accentul ăsta groaznic în engleză, a rîs el. Iar pe prietena mea de-acasă o cheamă tot Adina. N-am mai văzut-o de-un an.

Am simțit o undă de tristețe în glas, dar s-a scuturat repede. Farfuriile veneau una după alta de la bucătărie și trebuia să le distribuie lui Jose, Carmelita, Miguel, Isabela, Luis Fernando, Javier, tuturor celor care se distrau afară. M-am simțit privilegiată – eu venisem cu Instituția, nu trebuia să servesc pe nimeni.

Mi-am mîncat sandviciurile, mi-am băut berea. Și m-am simțit perfect în acest oraș grandios, exotic și luxuriant, mai bine decît acasă, țara din care vreau mereu și disperat să fug.

Tîrziu în noapte, în camera de hotel, după ce vuietul de pe bulevard s-a potolit și au început să treacă mașinile de salubritate ca să spele strada, am mai auzit o singură voce, ca un ultim zvîcnet al orașului înainte să adoarmă.

— Ce-ai, fă? Ți-am zis în pula mea că o să vin!

A doua zi, m-am trezit de-a dreptul fericită, ca și cum m-aș fi întors dintr-o lungă călătorie în America de Sud unde probabil că nu voi ajunge niciodată în viața asta trează.