Da, eu sunt Tanța Călărașu, domnu’ consul, nevasta lui Bică Șchiopu. Eu sunt cu dosarul de reîntregirea familiei, că așa se zice, nu? Sigur, pe el îl cheamă Vasile, da’ așa îi spune lumea, Bică.

Traduci, duduie?

Cu ce mă ocup? Păi sunt bucătăreasă la cantină, am avut și un blog culinar, da’ mi l-au închis, că m-au pârât proastele alea din bloc, au zis că s-a înecat una cu chec făcut după rețeta mea de pe blog. Da’ vă spun sincer că e minciună gogonată, n-ați mâncat chec mai grozav ca ăsta, îți lingi degetele, nu alta.

Cum l-am cunoscut pe Bică? Păi de mult, cine mai știe cum, că ne-am întâlnit înainte să plece el în America. Da’ pe vremea aia eram măritată cu răposatul Tase Degeratu, primul meu soț, nemernicul ăla care a fugit cu o coafeză. Da, domnu’ consul, așa e, vă spun cu mâna pe inimă că de atunci îl știu. Bică îmi cam trăgea clopotele și Tase era gelos și a zis că ce stă șchiopu’ ăsta și se uită la mine tot timpul, da, așa e, domnu’ consul, îl cheamă Șchiopu, dar e și puțin șchiop, de la o căzătură din copilărie. O coincidență, da, mare dreptate aveți.

Traduci, duduie? Că parcă nu ne înțelegem.

Spuneți că tot coincidență e că Bică are un restaurant românesc și caută o bucătăreasă pricepută. Ați văzut anunțurile pe internet? Cum adică s-a însurat cu mine că altfel nu putea să mă aducă în America și să lucrez la restaurantul lui? Da’ mă jigniți, domnu’ consul. Păi eu sunt femeie care s-o ia unul din interes? Și ce nevoie am să plec la naiba-n praznic, când lucrez la cantina asta de peste douăjde ani? Cât câștig? Păi așa și așa, ce să zic, salariul nu e mare, dar mai pică de-o mâncare, că oameni suntem, nu?

De câte ori am fost căsătorită? Înainte de Bică am fost de două ori. Cu Tase Degeratu și pe urmă cu Nelu Călărașu, ăsta de la care am rămas cu numele, că Bică a zis să nu-l schimb după al lui că e complicat cu actele. Au murit amândoi, da, Nelu mușcat de un câine turbat, săracu de el, și nemernicul de Tase înecat, da’ asta după ce a fugit cu coafeza aia. Cine e Emil? De unde știți de Emil? Cu Emil am fost fără acte, că mai era însurat cu scorpia aia de nevastă. Da, bietul Emil a murit de ciroză la pancreas, că-i cam plăcea să tragă la măsea.

Când am reluat legătura cu Bică? Păi mai știu și eu? Că ne vedeam când venea în țară, ne mai scriam unul la altu’, așa ca oamenii, la zile de naștere, la sărbători. Și acum, când a auzit că a murit Ilie mi-a zis, Tanțo, ce-ar fi să ne luăm și să vii aici, că eu am divorțat, tu ești iar singură? Cum care Ilie, Ilie de la atelierul electric, am fost cu el mai bine de-un an, dar nu ne-am luat cu acte că nevasta lui e prin Italia și n-au divorțat. Cum a murit? Păi s-a electrocutat când a schimbat un bec, da, așa e, toată lumea s-a mirat, cum, el care lucra toată ziua cu electricele alea să se prăpădească de la un bec? Da, domnu’ consul, așa e, mare ghinion am la bărbați. Și ei, da.

Da, domnu’ consul, revin acum la Bică și la cererea lui. Păi cum era să-l refuz, domnu’ consul, că ne cunoaștem de atâta timp și el încă îmi mai trage clopotele. Dacă am schimbat e-mailuri cu el? Nu, că eu nu sunt cu tehnica asta. Da pot să vă arăt felicitări și vederi pe care mi le-a trimis tot timpul de acolo, de ziua mea, de Crăciun, la ocazii de astea. Am adus cu mine, stați că le am în geantă.

Da, astea, vedeți câte sunt? Sigur că le-am păstrat, puteți să vă uitați, da, că nu mi-a scris chestii porcoase că doar eram măritată. Sigur, domnu’ consul, au venit cu poșta. Vă plac timbrele, văd că vă uitați cu lupa la ele. Răposatu’ Tase avea și el mania asta, le aduna în clasoare și dădea o căruță de bani și când a plecat cu coafeza aia le-a luat pe toate, nimica n-a lăsat, că cică aveau valoare mare.

Cum, domnu’ consul, cum să fie false? Cum adică ștampilele de pe plicuri sunt vechi de cinci, șase ani și timbrele sunt noi, de la expoziția de anul trecut de la MOMA, ce-o mai fi și asta? Ziceți că scrisorile sunt pregătite acum, special pentru interviu? Și că sunt false? Păi știu eu ce-a făcut Bică, că doar el le-a trimis.

Nu, domnu’ consul, nici să nu vă gândiți la asta, cum adică am vrut să înșelăm guvernul american ca să obțin viză de nevastă? Și de ce ziceți că eu mă duc acolo să lucrez? Păi ce, n-am de lucru aici? Și cum adică nu credeți că Bică m-a cerut de nevastă pe bune? Eu nu v-am spus fiin’că sunt modestă, dar se îndrăgostesc bărbații de mine una-două. Cui nu-i place o nevastă arătoasă și gospodină? Și care gătește dumnezeiește, că nu degeaba spuneau toți răposații c-ar trebui să gătesc la Riț, nu la cantina aia.

Ziceți c-ați primit informații că Bică n-a divorțat și atunci căsătoria noastră e nulă? Păi cine v-a zis prostia asta, poate nespălata aia de Sofica din bloc, că se laudă întruna că bărbată-su a ajuns în America și o ia și pe ea. Aiurea, ăla a uitat-o de mult și ea de ciudă m-a pârât aici. Da’ sunt numai minciuni, vă zic eu, doar nu plecați urechea la așa ceva.

Cum adică îmi refuzați viza de nevastă? Și să zic mersi că nu anunțați poliția că fac parte dintr-un grup care se ocupă cu traficul de persoane. Cum, domnu’ consul, că nu înțeleg?

Nu, haide că n-ai tradus bine, sunt sigură că domnu’ consul n-a înțeles deloc ce-am zis.

 

Anca Vieru
Anca Vieru este absolventă de politehnică și a unui master în comunicare. A publicat în volumele colective Moș Crăciun & co. (Editura Art, 2013) și Ficțiuni reale (Editura Humanitas, 2013), proiect inițiat de Florin Piersic jr.  În anul 2015 i-a apărut la Editura Polirom volumul de proză scurtă Felii de lămâie, nominalizat la premiile revistei Observator cultural și re-editat în 2018 în colecția Top10+. A mai publicat, tot la Editura Polirom, romanul Spulberatic (2018) și volumul de proză scurtă Fără poză de profil (2022).

Confidențialitate

Aplicația îi arăta că pe card mai avea o sută și ceva de lei, trebuia să tragă de ei o seară și încă o zi jumătate. Știa că în frigider mai erau trei conserve de pește, în coș rămăseseră vreo șapte cartofi, aveau o bucată zdravănă de slănină, ouă, iar ciorba îi mai...

Ecou

— Ești sigură? Pot s-o iau pe Ioana în cărucior. Nu i-a răspuns. Ar fi putut să insiste, dar știa că o va enerva și se vor certa din nou, țipând unul la altul în șoaptă. Ar fi vrut să îi spună că așa ar putea să mănânce liniștită, trebuie să mănânci, vei pierde...

Nodul din gât e bunicul și broasca lui

La 6:30, în iulie, soarele insista să toarne lumină în cameră pe la marginile cearceafului atârnat în fereastră. În somn, un firicel de salivă i s-a prelins pe obraz și s-a scurs pe pernă. Ca un abur se ridica sforăitul ritmic al tatălui, iar mama dormea la dreapta...

Sala de așteptare

Universul nu este nici ordonat, nici previzibil; există doar...

Cirip

Phoebe şi colegii ei din clasa a treia nu putuseră ieşi în pauză...

uIltima zi

I-am spus că dacă Tavi nu îşi ia în serios rolul, mica lui schemă de...